Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a obţinut la sfârşitul anului trecut în instanţă 166.000 de hectare de teren împădurit.
Valoarea celor 166.000 de hectare de pădure este de peste două miliarde de euro.După nouă ani de litigiu cu statul român, Fondul Bisericesc Bucovinean a ajuns cel mai mare proprietar de păduri din România, cu o suprafaţă totală de aproximativ 250.000 de hectare.
Pe lângă acestea mai deţine şi un patrimoniu imobiliar, în care intră domeniile de 10.000 de hectare de teren arabil, pe care se cultivă cerealele şi legumele necesare mănăstirilor şi a bisericilor.
„Fondul a recâştigat Cazinoul din Vatra Dornei şi a depus cereri de retrocedare pentru toate celelalte bunuri aflate în proprietatea sa înainte de 1945", a declarat Vasile Tudor, avocatul care a reprezentat Arhiepiscopia Sucevei în instanţă. În plus, biserica mai revendică şi alte proprietăţi care au fost confiscate în perioada regimului comunism.
„Fondul are în proprietate păduri, mine, fabrici, obiective turistice, dar nu deţine încă acest patrimoniu. Am făcut demersuri la toate instituţiile abilitate, sunt procese pe rol, aşteptăm să primim ceea ce este al nostru", a subliniat Cătălin Axinte, consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
„Dacă proprietatea de aproape 200.000 de hectare a fost retrocedată în forma aceasta, asistăm la cel mai mare act de corupţie din România pentru că e vorba de o avere de peste două miliarde de euro", a declarat Orest Onofrei, fost prefect al Sucevei.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor au motivat faptul că aceste proprietăţi le aparţin şi nu se pot limita la calitatea de administrator. Trebuie să redevină proprietari.
SURSA: Adevarul.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu