Mirel Magop din Vatra Dornei face turul tarii pe jos

Mirel Magop (40 de ani) a pornit din Vatra Dornei, judeţul Suceava, pe 21 aprilie 2009 şi a bifat deja 174 dintre oraşele României.

A plecat la drum cu 1.200 de lei, un cort şi câteva haine pentru vreme imprevizibilă. Între timp, cortul i-a fost furat, la fel şi aparatul de fotografiat şi, cum bănuţii s-au terminat şi ei de mult, suceveanul lucrează pe unde apucă pentru un bol de mâncare şi câţiva lei. Totul pentru că este fascinat de ţara în care s-a născut.

“Sunt nebun pentru că iubesc ţara asta şi vreau să o văd şi să o cunosc pe toată”, spune Magop. El mai are acum de parcurs 78 de oraşe, după ce în iarna aceasta a călătorit şi la temperaturi de -18 grade Celsius.

CITESTE ARTICOL COMPLET: Libertatea.ro


Cătălin Bucsai din Vatra Dornei este "duhovnicul inimii şi al minţii"

Studiază teologia pentru a deveni preot şi se pregăteşte să aprofundeze psihologia. Îşi doreşte să ajungă preot-psiholog într-un penitenciar.

A dat la Facultatea de Teologie la Universitatea Ovidius Constanţa din singurătate şi dragoste pentru Dumnezeu. A fost singura soluţie găsită la acel moment după mâhnirea sufletească. „Am fost un copil care nu a avut nicio tangenţă cu spiritul familiei. Am făcut totul pe cont propriu şi la buna apreciere a celor care au fost lângă mine. Nu au fost mulţi, dar au fost buni“, mărturiseşte studentul.

Nu-şi aduce aminte cine l-a adus prima dată în casa Domnului. Dar pentru el, preotul trebuie să aibă anumite calităţi. „Văd în preot modelul vechi pe care-l ştiu bunicii noştri, omul cel mai învăţat, cel mai vertical, cu o conduită demnă, cel mai bun orator“, adaugă tânărul. Facultatea nu i-a răspuns nevoilor primare, doar l-a ghidat. „Totuşi, nu pot spune că este o împlinire. Mă aşteptam la mai puţină superficialitate, să-mi inspire trăirile, să le disece“, spune Cătălin.

Pentru prima dată când a intrat în altarul bisericii a fost în anul întâi de facultate, de Paşte. Îmbrăcat în ipodiacon, tânărul teolog a participat la slujbă alături de doi preoţi din Vatra Dornei, locul natal. „Preotul paroh Mihai Valică şi al doilea preot, Marius Magherca, mi-au permis să particip la slujbă. Au fost cele mai emoţionante clipe, care mi-au întărit dorinţa de a deveni preot“, povesteşte Cătălin.

„Îmi doresc să fiu preot acolo unde pot contribui activ. Aş vrea să studiez şi psihologia, să îmbin ambele domenii. Ar fi un atu cu care aş putea face minuni. Aş putea, de exemplu, să fiu preot în penitenciar“, spune Cătălin. Pentru el, teologia este un cocteil al tuturor caracterelor şi speră să le descopere pe cât mai multe pentru a ajuta omul.



Rezultatele etapei a 12-A din Seria a IV-A, LIGA A V-A

• Călimani Şaru Dornei – Călimanelul Panaci 0-3
• Bistriţa Aurie Cârlibaba – Suhardul Ciocaneşti 1-2
• Arinul Dorna Arini – Vânătorul Dorna Candrenilor 0-0
• Larix Dornişoara – Turbo Forest Poiana Ştampei 0-6
• CSM Rarăul Câmpulung – Bistriţa Broşteni 2-1
• Forestierul Frumosu – CS II Gura Humorului 1-8

CLASAMENT




Dorna Vatra Dornei - Minerul Iacobeni 3-4

Meci cu cântec la Vatra Dornei, între Dorna din localitate şi Minerul Iacobeni. Aflaţi în mare criză de puncte, oaspeţii s-au impus la final cu scorul de 4-3, prin golurile marcate de Alexandru (2), Istrate şi Tiron. Pentru Dorna au punctat Lup, Nemeş şi Szekely.

CLASAMENT:



Turişti mai puţini decât anul trecut, la începutul lui 2010

In luna ianuarie 2010, în judeţul Suceava, indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost de 14,4% pe total structuri de primire turistică, faţă de 15,9% în luna decembrie 2009 şi 20,3% în luna ianuarie 2009

Pe zone turistice, după numărul total de sosiri, cei mai mulţi turişti s-au cazat în zona municipiului Suceava, 33,7%, urmată de zona staţiunii balneare Vatra Dornei cu 29,9%, zona ”alte localităţi şi trasee turistice” cu 21,1% şi staţiunile din zona montană cu 15,3%.
Din totalul sosirilor în structurile de primire turistică 95,6% reprezintă sosiri turişti români şi 4,4% sosiri turişti străini.
Pe ţări de provenienţă, cei mai mulţi turişti străini cazaţi în luna ianuarie 2009 au fost din: Republica Moldova - 36,9%, Italia - 8,7%, Germania- 7,3%), Franţa - 7,2%, Ucraina - 5,3%, Austria - 3,6%.
În luna ianuarie 2010, în judeţul Suceava, indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost de 14,4% pe total structuri de primire turistică, faţă de 15,9% în luna decembrie 2009 şi 20,3% în luna ianuarie 2009.
Cel mai înalt nivel al indicelui de utilizare, 25,7%, s-a înregistrat în vilele turistice cu categoria de clasificare de 4 stele, urmat de hotelurile cu categoria de clasificare de 1 stea - 24,4%, hotelurile cu categoria de clasificare de două stele - 23,6%, vilele turistice cu categoria de clasificare de două stele - 20,2%, pensiuni turistice cu categoria de clasificare de cinci stele - 20,0%.
Cel mai mic indice de utilizare netă a locurilor de cazare s-a înregistrat la cabane turistice cu categoria de clasificare de două stele - 1,3%.
Pe zone turistice, cel mai înalt nivel al indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, s-a înregistrat în structurile de primire turistică din staţiunea balneară Vatra Dornei, 19,5% pe total structuri.



La Ciocanesti, ouale de Pasti nu se ciocnesc ! ... Se incondeiaza !

Cosuri intregi s-au umplut in acest week-end cu oua incondeiate, dintre care era anevoie sa-l alegi pe cel mai aratos. Si cam la fel de greu sa-l platesti, pentru ca preturile s-au apropiat binisor de o mie de lei...
La Ciocanesti culorile au prins forme imbracaind oua de toate marimile: de la cele liliputane pana la cele de strut, mari cat un cap de copil. Mesterii le-au incondeiat dupa traditie ori cu tehnici noi, mai indraznete si cu mai putine reguli.



Iepuras Party - 4 Aprilie 2010 - Club OK Vatra Dornei

In prima zi de Pasti vino sa petreci in Club Ok din Vatra Dornei o seara alaturi de cele mai hot animatoare. Seara va fi plina de surprize si se va oferi consumatie din partea casei. Nu rata evenimentul lunii aprilie in Club Ok Vatra Dornei !

Data eveniment: 04 Aprilie 2010 , Ora 21:00

Locatie: CLUB OK Vatra Dornei, Str. Luceafarului 18

Date contact: 0757 516 395


Imobiliare Vatra Dornei - Vanzare casa in Vatra Dornei

Vand casa P+M, constructie 2008, parter 140mp (4garsoniere cu intrari separate), mansarda 140mp (2apartamente cu intrari separate), acoperita cu ondulin belgian, apa curenta contorizata, teren 500mp cu posibilitate de extindere. Ideal pentru pensiune sau inchiriat.

Pret: 320.000 RON

Date contact proprietar: TITI CEZAR - Tel. 0741 354 558


Imobiliare Vatra Dornei - Vanzare spatiu comercial Vatra Dornei

Cladire parter, etaj si mansarda construita in anul 1980 cu destinatie initiala cantina-restaurant. Suprafata totala 1300 mp (450 mp pe fiecare nivel). Structura stalpi si grinzi de beton. Toate utilitatile. Pretabil spatiu comercial, clinica privata, productie, invatamant.

Adresa:Str. Malinilor nr. 14, Vatra Dornei, Suceava

Pret: 750.000 EURO Negociabil

Date contact proprietar: CIOATA VIOREL 
                                    Tel: 0723 585 311 ; 0230 375 236


Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti

Astăzi începe Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti, ediţia a VII-a. La ora 14:00, vor fi primiţi oaspeţii, la Centrul de informare turistică din comuna muzeu Ciocăneşti. Începând cu ora 17:00, este programată o masă rotundă, având ca teme de discuţie turismul şi turismul religios în Bucovina, drumul lemnului. Ziua de astăzi se încheie cu sărbătorirea a 15 ani activitate a Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (A.N.T.R.E.C.), prilej cu care vor fi lansate mai multe cărţi bucovinene, la Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate. La festivalul din acest an participă artişti încondeietori de ouă din toată ţara, precum şi interpreţi la instrumente muzicale vechi: trâmbiţă, bucium, tulnic şi corn, sub genericul „Chemarea străbunilor”.

Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate este organizat de Primăria Ciocăneşti, Asociaţia Încondeietorilor de Ouă „Oul de Aur”, A.N.T.R.E.C. Bucovina, Ministerul Culturii şi Patrimoniul Naţional, Consiliul Judeţean Suceava. Mâine, în cea de-a doua zi a festivalului, la ora 11:00, va fi organizată parada portului popular tradiţional. Tot sâmbătă, are loc un concurs gastronomic cu preparate tradiţionale de post, spectacol pascal cu Ansamblul de Copii şi Tineri „Balada Bucovinei” Suceava, colinde de Florii, interpretate de Corul Bisericii din satul Botoş, comuna Ciocăneşti.



Miodrag Belodedici la preselectia juniorilor de la Vatra Dornei!


Vezi mai multe video din Divertisment


Campanii de oferte pentru sanatate la Vatra Dornei - Vara 2010

1. HAI LA BAI! - 1 iulie –31 august - o vacanta pentru sanatate in Vatra Dornei 

Oferta cuprinde pachete de servicii de cazare, masa si tratament la hoteluri de 2 si 3 stele, pentru 6 zile, doritorii putand multiplica numarul pachetelor, dupa dorinta sau necesitate.

Tariful pentru un pachet de 6 zile cazare cu pensiune completa, minim 5 zile tratament (2 proceduri / zi) si o consultatie medicala la sosire (pe baza recomandarii medicale) un loc in camera dubla este:
- pentru hotel de 2 stele : 575 lei / persoana
- pentru hotel de 3 stele : 690 lei / persoana

Pentru incurajarea familiilor cu copii sa-si petreaca vacantele in statiunile balneare se acorda gratuitate la cazare copiilor pana in 12 ani, cazati in camera parintilor.


2. O Saptamana de Refacere la Vatra Dornei - 20 ianuarie –30 iunie

Pachetul de servicii cuprinde:
- 7 zile sejur, cazare cu mic dejun pentru 6 nopti
- 2 proceduri / zi,
- consultatie la sosire, pe baza recomandarii medicale.

Tariful este valabil pentru 1 loc in camera dubla, astfel:
- pentru hotel 2 stele : 270 Lei / pers
- pentru hotel 3 stele : 330 Lei / pers.
In tarif este inclus TVA-ul. Comisionul pentru agentiile de turism vanzatoare este de 10%.

Hotelurile incluse in program sunt:

Hotel Alpin 4*, Hotel Carol 3*, Complex Bradu- Calimani 3*, Hotel Intus 2*


3. Decada Balneara - 20 ianuarie –30 iunie

- 10 zile sejur, 9 nopti cazare, pensiune completa
- tratament cel putin 7 zile (2 proceduri / zi )
- consultatie medicala la inceputul sejurului

Tariful este valabil pentru 1 loc in camera dubla, astfel:
- pentru hotel 2 stele : 650 Lei / pers
- pentru hotel 3 stele : 750 Lei / pers
In tarif este inclus TVA-ul. Comisionul agentiilor de turism este de 50 RON/ pachet (indiferent de categoria hoteliera).

Hotelul inclus in program este:

Hotel Intus 2*


ATENTIE !
Cei interesati sunt rugati sa verifice in avans situatia disponibilitatii locurilor si a perioadei de valabilitate a ofertelor;
Recomandam beneficiarilor sa aiba asupra lor talonul de pensie sau adeverinta de plata la zi a contributiilor pentru asigurarile de sanatate, pentru cazul in care doresc sa efectueze si alte proceduri decat cele primite prin aceste oferte.

Ofertele de mai sus sunt lansate de Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania (OPTBR), cu sprijinul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) si puteti gasi mai multe detalii despre toate statiunile turistice si hotelurile participante la program accesand link-ul de mai jos:



Turul Ciclist al României va trece si prin Vatra Dornei

Startul ediţiei de anul acesta a Turului Ciclist al României se va da, în data de 5 iunie, la Deva, iar sosirea va avea loc, în data de 12 iunie, la Constanţa.

Caravana pe două roţi va parcurge şapte etape, plus prologul, programul fiind următorul:
Prolog: Deva;
Etapa 1: Alba Iulia - Luduş - Târgu Mureş;
Etapa a 2-a: Târgu Mureş - Reghin - Vatra Dornei;
Etapa a 3-a: Vatra Dornei - Fălticeni - Suceava;
Etapa a 4-a: Suceava - Rădăuţi - Dorohoi - Botoşani;
Etapa a 5-a: Botoşani - Roman - Piatra Neamţ;
Etapa a 6-a: Bacău - Focşani - Buzău;
Etapa a 7-a: Slobozia - Hârşova - Constanţa.



CFR Calatori introduce trenuri suplimentare de Paste din si spre Vatra Dornei

CFR Calatori a anuntat ca introduce suplimentar in circulatie trenuri de calatori cu prilejul Sfintelor Sarbatori Pascale.

Pentru Vatra Dornei, acestea sunt:

- in data de 5 aprilie 2010, trenul Accelerat 1859 Iasi (plecare la ora 08.34) - Vatra Dornei Bai (sosire la ora 12.59);

- in data de 5 aprilie 2010, trenul Accelerat 1858 Vatra Dornei Bai (plecare la ora 16.09) - Iasi (sosire la ora 20.28).

Totodata, in 5 aprilie (a doua zi de Paste) agentiile de voiaj CFR nu vor avea program.



Doi dintre bătăuşii bărbatului abandonat în curtea unui spital din Bucureşti, ridicaţi de la o pensiune din Vatra Dornei

Cei doi bucureşteni se ascunseseră într-o cabană din partea de sus a telescanului Staţiunii Vatra Dornei, ca simpli turişti. Duminică dimineaţă indivizii au fost ridicaţi din Dorna şi predaţi echipei de anchetatori venită de la Bucureşti, pentru a fi alăturaţi celorlalţi şase agresori din Chiajna ai lui Emil Bădescu, reţinuţi în acelaşi timp, în urma percheziţiilor din zona capitalei

Doi dintre indivizii care au participat la bătaia administată lui Emil Bădescu, bărbatul care a fost lăsat, după ce a fost lovit, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, în noaptea de 13 spre 14 martie a.c., au fost găsiţi într-o cabană la Vatra Dornei. Cei doi bucureşteni pentru care, din Capitală, au fost trimise spre Vatra Dornei desfăşurări importante de forţe se găzduiseră cu două zile înainte în cabana unei familii din zona Dealu Negru, mai sus de Şarul Bucovinei, înspre capătul pârtiei telescaunului. De aici, cei doi ar fi putut să coboare înspre Şarul Dornei. Nu au mai reuşit, pentru că poliţiştii le-au luat urma. Duminică dimineaţă, echipe formate din lucrători ai DGIPIR, în colaborare cu lucrătorii puşi la dispoziţie de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Suceava, au pus la cale, la ordinul expres al IGPR, o descindere la Vatra Dornei, unde au fost găsiţi cei doi suspecţi în infracţiunea de la Chiajna.



Imobiliare Vatra Dornei - Vanzare casa Vatra Dornei

Ofer la schimb casa in Suceava, Vatra Dornei
Vand urgent casa noua la Vatra Dornei - 2010, zona deosebita de munte, finisaje super toate utilitatile - accept schimb cu apartament in oras mare sau teren plus minim 50% diferenta sau in rate cu avans.

Caut la schimb:
Prima optiune: Apartament 2 camere in Suceava
A doua optiune: Teren constructii in Bacau
A treia optiune: Garsoniera in Iasi

Date de contact:

Telefon: 0723528548


Turneu de fotbal pe teren redus la Vatra Dornei

UPDATE ARTICOL:


Derulată pe parcursul a trei zile, competiţia, organizată de Orion Media şi Maxi Sport, cu sprijinul Pensiunii Casa Bucovineană, a cuprins 20 de meciuri, urmărite cu interes de peste 300 de spectatori, care s-au încumetat să înfrunte noroaiele până la Baza Sportivă Stadium Yanis, una dintre cele mai moderne cu teren sintetic din judeţ. După o finală aprig disputată, echipa Floare de Colţ şi-a adjudecat trofeul, învingând în finală echipa cu media de vârstă cea mai mică, Speranţa Alivet, una dintre cele mai frumoase echipe ale turneului, cu scorul de 6-4. La Floare de Colţ a jucat şi Dănuţ Mitruc, unul din cele mai cunoscute nume ale fotbalului sucevean, actualmente antrenor al lideului Seriei a IV-a a Ligii a V-a, Arinu Dorna Arini.

Golgheterul competiţiei a fost jucătorul echipei Ştiinţa Maxi Sport, Mişu Szekely, fosta glorie a Stelei înscriind nu mai puţin de 15 goluri. De altfel, echipa Ştiinţa Maxi Sport a câştigat şi finala mică, cu 4-2 în faţa echipei Railex din Suceava.


Articolul postat pe 13.03.2010:

La Vatra Dornei, in perioada 19 şi 21 martie, va avea loc prima ediţie a turneului de fotbal pe teren redus. Înscrierile echipelor, ce pot conţine maxim 15 jucători, cu vârsta de minim 14 ani şi alte informaţii suplimentare se pot obţine la numărul 0756.28.59.36. La competiţie se pot înscrie jucători amatori care nu sunt legitimaţi în Ligile de fotbal 1, 2 şi 3. Partidele se vor disputa, începând din după-amiaza zilei de 19 martie, la Baza Sportivă Stadium Yanis din Vatra Dornei, pe str. Mălinilor!
Organizatorii vor oferi premii substanţiale în bani şi echipament sportiv!



Desfasurare impresionanta de forte la hotelul Calimani din Vatra Dornei

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a desfăşurat vineri, un Exerciţiu Tactic de Cooperare pentru Situaţii de Urgenţă la un obiectiv turistic – Complexul balnear „Călimani” Vatra Dornei. Potrivit căpitanului Dan Baltaru, ofiţer în cadrul Compartimentului Informare şi Relaţii Publice a ISU „Bucovina” Suceava prin acest exerciţiu s-a urmărit „gestionarea situaţiilor de urgenţă pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative ale unui incendiu la un obiectiv cu aglomerări de persoane în speţă complexul balnear „Călimani”, la etajul 4 camera 412 şi apartamentul 413 şi un accident rutier urmat de încarcerarea victimelor, pe raza municipiului Vatra Dornei.”

Potrivit scenariului „se presupune că incendiul a fost cauzat de neglijenţa unui fumător, a fost observat de către paznicul obiectivului, care a procedat la alertarea personalului de pe locul de muncă acţionând butonul de incendiu. Sistemele automate de avertizare a incendiului din cadrul complexului au intrat în funcţiune, dar datorită propagării incendiului cu repeziciune au fost afectate circuitele de alimentare cu curent electric, rezultând întreruperea în totalitate a alimentării cu energie electrică a întregului obiectiv şi oprirea funcţionării ascensoarelor”.

Au fost alarmaţi: conducerea obiectivului, personalul de pe locul de muncă, I.S.U.J. Suceava, respectiv detaşamentul de pompieri Vatra Dornei. De la dispeceratul I.S.U.J. Suceava a fost pus în aplicare Planul Operativ de Interventie, Planul de acţiune şi cooperare cu celelalte forţe ale Comitetului Local Pentru Situaţii De Urgenţă, al municipiului Vatra Dornei. La locul incendiului s-a deplasat garda de intervenţie a Detaşamentului Vatra Dornei, cu toate forţele şi mijloacele.



...


Doua persoane din Vatra Dornei implicate intr-o tentativa de omor in Bucuresti

Poliţiştii au făcut, duminică, şase percheziţii în comuna ilfoveană Chiajna, pentru prinderea unor persoane suspectate în cazul unei tentative de omor petrecute în urmă cu o săptămână, opt dintre acestea fiind duse deja la audieri la Poliţia Capitalei, alte două urmând să fie aduse de la Vatra Dornei.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, a declarat că poliţiştii au pus în executare zece mandate de aducere în cazul unor persoane suspectate că au bătut crunt un bărbat, pe care l-au abandonat apoi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), în noaptea de 13 spre 14 martie. Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbatul bătut şi abandonat la SUUB este Emil Bădescu, are 35 de ani şi locuieşte în comuna Chiajna.

Poliţiştii bucureşteni au colaborat în acest caz cu Poliţia municipiului Vatra Dornei, împreună cu Parchetul Tribunalului Bucureşti.

...



Luminile in cladiri emblematice din 27 de orase vor fi stinse de Ora Pamantului

Luminile în clădiri emblematice din 27 de oraşe vor fi stinse pe 27 martie, de "Ora Pământului", iar timp de o oră vor fi organizate spectacole la lumina lumânărilor şi concerte unplugged, România alăturându-se pentru a doua oară la campania globală la care şi-au anunţat participarea 115 ţări.

"Toată lumea stinge lumina pentru o oră" este declaraţia prin care România se alătură, pentru a doua oară, campaniei globale "Ora Pământului".

Cele 27 de oraşe care, în 27 martie, la 20.30, vor stinge lumina pentru o oră sunt Aiud, Alba-Iulia, Alexandria, Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Buftea, Constanţa, Craiova, Deva, Focşani, Giurgiu, Horezu, Iaşi, Miercurea-Ciuc, Mizil, Piatra Neamţ, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Timişoara, Tulcea, Vatra Dornei, Vaslui şi Bucureşti. "Ora Pământului" 2010 va fi celebrată şi cu spectacole la lumina lumânării, observaţii de corpuri cereşti sau concerte unplugged, potrivit unui comunicat al WWF - România.

La Vatra Dornei, la iniţiativa unor instituţii de învăţământ, Primăria va stinge luminile în centrul oraşului, ceea ce va permite formarea unui 60 din lumânări purtate de câteva zeci de copii.

...



La începutul lunii mai, la Vatra Dornei va avea loc Cupa Offshore.ro la paramotor

Pe data de 1 si 2 mai anul curent, pe aerodromul Lucieni din Vatra Dornei se va desfasura prima editie a cupei OFFSHORE.RO la paramotor, concurs organizat de Asociatia Pilotilor Si Proprietarilor De Aeronave Ultrausoare Motorizate(APPAUM), cu sprijinul Aeroclubului Romaniei(AR), si a asociatiei Phoenix-Club 89. Concursul va consta in aterizari, raid, indemanare in regim de viteza la joasa altitudine. Intrarea publicului va fi gratuita.

Organizatorul principal (APPAUM) pune la dispozitia participantilor cazare, masa, transport local si combustibilul necesar pentru desfasurarea competitiei. Va avea loc si o tombola, pentru vizitatori, premiile constand in efectuarea de zboruri cu paramotorul de dubla comanda. Concursul se va incheia cu o demonstratie aviatica efectuata de paramotoristii Aeroclubului Romaniei, zboruri de acrobatie si lansari de parasutisti, precum si un spectacol in aer liber, cina festiva, foc de tabara dar si de artificii.



Vatra Dornei: Un şofer beat a intrat cu maşina în casa vecinului

În cursul nopţii precedente, în jurul orei 1.30 poliţia din Vatra dornei a fost sesizată prin 112 despre faptul că o maşină a intrat în casa unei localnice. Dorin Spânu, în vârstă de 42 de ani din comuna Roşu se afla la volanul unei autoutilitare, iar în timp ce încerca să parcheze maşina în curte a scăpat controlul asupra volanului şi a intrat cu autoutilitara în casa vecinei sale, Anghelina Spânu.

Dorin Spânu, şoferul autoutilitarei care a distrus casa vecinei sale din lcoalitatea Roşu se afla în stare de ebrietate când s-a produs accidentul ...



De Martisor, Catalin Crisan a cantat la Vatra Dornei

Un spectacol de neuitat a fost găzduit joi, 4 martie 2010, de Casa de Cultură „Platon Pardău”! Este vorba de spectacolul dedicat Mărţişorului, şi intitulat „De ziua ta, femeie!”, organizat de către Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei. Evenimentul a reunit în sala de spectacol peste 450 de dorneni, în special doamne şi domnişoare. Momentul a debutat cu un program de varietăţi muzicale oferit de membrii Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, dansurile, romanţele, dar şi ţinutele elegante ale sucevenilor încântând publicul dornean. Şi-au încântat publicul cu melodii celebre Herna Sănduleanu, Lucica Păltineanu, Rodica Andronic, George Finiş, cât şi instrumentiştii Ionuţ Ţanţa, Decebal Chitic, Constantin Pascal, Adrian Semeniuc.




Televiziune din Bistrita, cu filiala la Vatra Dornei ?!

100 de metri de cablu de microfon a comandat unei firme de profil, conducerea unui post de televiziune din Bistriţa. Nu este nimic ieşit din comun, dar acel cablu trebuia livrat unei societăţi care are sediul în Vatra Dornei şi unde, spun gurile rele, televiziunea în cauză urmează să deschidă un nouă staţie. Se pare că bucovinenii au grabnică nevoie de ştiri făcute de oameni lansaţi de un „măreţ” brand bistriţean. O fi Vatra Dornei un areal din care se pot culege informaţii de mai mare calitate, de impact, ştiri senzaţionale, comparative cu „mun’cipiul” nostru? Mai ştim o televiziune care, atunci când era în declin, nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să deschidă alte staţii locale. Că profesionalismul era sublim, dar lipsea cu desăvârşire, e altă mâncare de peşte!



Vatra Dornei Iarna


Vezi mai multe video din Calatorii



Premiera la nationalele de sanie organizate la Vatra Dornei

La sfarsitul saptamanii vor avea loc la Vatra Dornei Campionatele Nationale de sanie, la care au confirmat prezenta aproape 30 de sportivi. Competitia se va desfasura in premiera pe o pista naturala amenajata in apropierea localitatii, cu sprijinul Clubului Sporturilor de Iarna din Vatra Dornei, condus de profesorul Octavian Pungovschi. “Am tinut seama de intentia forului international de a introduce in programul olimpic din 2018 concursul pe acest gen de pista, Adunarea noastra Generala modificand statutul”, ne-a declarat in exclusivitate Ioan Duminicel, secretarul general al Federatiei de Bob-Sanie. Se anunta dispute stranse pentru titluri la simplu si dublu seniori si juniori, la care nu vor evolua sportivii care au fost la recentele Jocuri Olimpice de Iarna. ...




VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei