CLAVAREM SRL Neagra Sarului, trimisa in insolventa de BRD

1
Firma CLAVAREM SRL din Neagra Şarului a angajat credite de peste 11,3 miliarde de lei vechi de la BRD, pe care nu le-a achitat. Creditele au fost garantate cu felurite ipoteci pe terenuri în Vatra Dornei şi Şaru Dornei

Firma, inregistrata in satul Neagra Şarului, comuna Şaru Dornei, a ajuns zilele trecute în atenţia Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Suceava, după ce împotriva ei a fost depusă de către BRD Group Societe Generale o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei pentru un debit de peste 11 miliarde de lei vechi. Potrivit cererii înaintate, agenţia Vatra Dornei a băncii sus–amintite a arătat că firma din Neagra Şarului are de restituit împrumuturi în cuantum total de 1,137 milioane de lei – 11,37 miliarde de lei vechi, la care se adaugă dobânzi în continuare în baza unor contracte de credit încheiate în anii 2007 şi 2009, la care s-au adăugat şi acte adiţionale.

Firma CLAVAREM a beneficiat de trei credite care au fost garantate cu ipoteci asupra unor suprafeţe de teren. Este vorba despre o suprafaţă de 5.610 metri pătraţi în Vatra Dornei, cu un teren în suprafaţă de 1.377 metri pătraţi, cu construcţii aferente, în comuna Şaru Dornei, dar şi cu o garanţie reală mobiliară, însemnând o anumită sumă de bani. Întrucât societatea nu a rambursat creditele şi dobânzile aferente la termenele contractuale, s-a decis iniţierea acestei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei.

Conform ultimului bilanţ, pentru anul 2008, SC CLAVAREM, societate înregistrată la Registrul Comerţului în anul 1999, cu principal obiect de activitate lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale, avea încă de la sfârşitul anului 2008 datorii totale de peste 14 miliarde de lei vechi, cheltuieli de peste 31 de miliarde şi creanţe de 10 miliarde lei vechi.


( Hide )

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei