La Vatra Dornei locuinţele sociale se dau după ureche şi după cum hotărăşte primarul. Cel puţin aşa s-a întâmplat anul trecut cu 12 garsoniere dintr-un bloc construit pe strada Chilia. Edilul Ioan Moraru se scuză că nu ştia exact legislaţia privind acordarea locuinţelor sociale şi spune că vina aparţine angajaţilor Primăriei Vatra Dornei, care trebuiau să-l anunţe ce anume are de făcut. Ioan Moraru recunoaşte că există posibilitatea anulării în instanţă a contractelor încheiate cu beneficiarii acelor garsoniere, caz în care „voi respecta hotărârea care va fi luată”.
Bulibăşeală la Primăria Vatra Dornei
La Primăria din Vatra Dornei domneşte un haos de nedescris. Întrebat iniţial în ce bază a acordat cele 12 garsoniere, primarul a recunoscut că în perioada mandatului său nu a trecut aşa ceva prin Consiliul Local. Ulterior, o angajată a Primăriei Vatra Dornei, Rodica Albei, a menţionat că totul este legal, iar locuinţele s-au dat în baza Hotărârii de Consiliu Local Nr. 99 din 28 iunie 2007, prin care s-a aprobat lista de priorităţi pentru acordarea locuinţelor sociale. Din păcate, Rodica Albei a uitat, ori nu ştie acest lucru, că HG 1275/2000, cu privire la Aprobarea normelor metodologice pentru punerea în aplicare a legii locuinţelor prevede altceva. Mai exact, articolul 21, aliniatul 2 din această Hotărâre de Guvern arată că actualizarea criteriilor de acordare a locuinţelor sociale se face anual. Ori, în cazul garsonierelor de pe strada Chilia actul normativ menţionat a fost încălcat.
„Comisiile constituite vor analiza până la data de 1 noiembrie a anului în curs cererile pentru locuinţele sociale şi vor prezenta spre aprobare consiliilor locale lista cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească în anul următor o locuinţă socială, în ordinea de prioritate stabilită”, se stipulează în articolul 21 al HG 1275/2000.
Ioan Moraru: „Îmi reproşez că nu am ştiut prevederile legale”
În condiţiile în care Consiliul Local Vatra Dornei a aprobat lista de priorităţi în iunie 2007, iar garsonierele de pe strada Chilia au fost acordate în prima parte a anului 2009, este clar că legea a fost încălcată. Primarul Ioan Moraru spune că el nu a făcut decât să finalizeze blocul cu pricina şi apoi să dea locuinţele.
„Nimeni nu mi-a spus nici cel mai mic amănunt despre legalitatea acordării locuinţelor sociale. Îmi reproşez că nu am ştiut prevederile legale în domeniu, dar în privinţa familiilor care au primit locuinţele sociale sunt convins că am procedat corect. Salariaţii care nu mi-au spus despre prevederile legale privind acordarea locuinţelor sociale vor fi mustraţi, pentru că altă sancţiune au luat deja, şi mă refer aici la diminuarea salariului cu 25%”, a spus senin primarul Ioan Moraru.
SURSA: MonitorulSV.ro
Oricum primarul este intr-o ureche si la asa sef si angajatii primariei tot la fel vor fi. Mustrare, ha! Daca era Hutanu sa vezi ce percutau aia din primarie, dar cu filfizonul asta ii doare pe ei in cot de noi. Luati banii degeaba acolo, bai!
RăspundețiȘtergereFaceti ceva si pentru noi si faceti-o cum trebuie nu dupa placul vostru, sau dupa urechea inginerului vostru! Pe asta l-as trimite inapoi in front la mina ca acolo e locul lui, nu sa ne reprezinte.