Şase persoane au fost grav rănite, duminică după amiaza, în urma unui accident rutier produs în Pasul Mestecăniş, în judeţul Suceava. Accidentul s-a întâmplat pe drumul european E 576 (DN 17) iar în el au fost implicate două autoturisme.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, Gabriel Panţiru, şase persoane au fost rănite în urma unui accident pe E 576 în zona Pasului Mestecăniş după ce un autoturism Audi, condus de un bărbat în vârstă de 50 de ani din comuna suceveană Marginea, a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism Dacia Sandero, condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani din comuna suceveană Şaru Dornei.
Cei patru ocupanţi ai autoturismului Audi şi cei doi ocupanţi ai Daciei au fost serios răniţi.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat presei în cursul serii de duminică faptul că un echipaj al SMURD Suceava şi un altul al Staţiei de Ambulanţă din Vatra Dornei au preluat răniţii şi i-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Trei persoane sunt rănite grav.
SURSA: NewsBucovina.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu