Minor ameninţat cu pistolul la gât şi lovit cu arma în faţă

0
Un adolescent în vârstă de 17 ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un individ care, deranjat că mai mulţi tineri făceau gălăgie în faţa casei sale, a ieşit cu cuţitul şi pistolul în drum, să facă linişte.

Incidentul s-a petrecut marţi seară, în jurul orei 23:00, pe raza comunei Şaru Dornei.

Tânărul ajuns la spital, un minor în vârstă de 17 ani, susţine că agresorul, Mihai S., în vârstă de 25 de ani, i-a pus iniţial pistolul la gât, iar apoi l-a lovit cu mânerul armei în zona feţei.

Agresorul recunoaşte că a ieşit din casă, înarmat cu pistol şi cuţit, şi că l-a lovit pe adolescentul în cauză, dar nu mânerul pistolului, ci cu pumnul. Culmea, tot el a fost cel care a sunat la 112 şi a reclamat incidentul.

Afirmaţia lui Mihai S. este contrazisă şi de tinerii care se aflau împreună cu victima în seara agresiunii.

Poliţiştii dorneni au ridicat de la locuinţa agresorului două pistoale neletale, cu bile de cauciuc, pentru care tânărul avea permis de port armă obţinut cu câteva luni în urmă.

În urma incidentului, agresorul s-a ales cu dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, riscând să rămână şi fără permisul de port armă.


Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei