Termen 1 Decembrie 2010 pentru verificari si intrare in legalitate a instalatiilor de transport cu cablu pentru persoane

0
Pana pe data de 1 decembrie 2010, proprietarii instalatiilor de transport cu cablu pentru persoane, din judetul Suceava au obligatia de a verifica si intra in legalitate cu instalatiile pe care le administreaza.

Aceasta este o directiva data de Prefectura Suceava,in urma unui control la telefericele din judet, dupa ce, in urma cu doua saptamani, un grup de 40 de copii de la o scoala din Iasi a ramas blocat in telescaunul de la Vatra Dornei. In ultima perioada a fost verificata starea tehnica si documentatia aferenta celor 17 instalatii de transport cu cablu pentru persoane din judetul Suceava. Astfel, pentru teleschi-ul din Poiana Stampei se impune intrarea în legalitate, instalatia nefiind autorizata ISCIR si neavând Autorizatie de Construire, iar pentru instalatia de la pârtia Malini se impune protejarea rotii tractoare împotriva intemperiilor cu o copertina metalica. In ceea ce priveste instalatia de la Vatra Dornei, unde au ramas blocati copiii turisti, având în vedere vechimea, se recomanda expertizarea.





Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei