Revelion Vatra Dornei - cel mai ieftin din tara !

0
Vatra Dornei, Moeciu şi Gura-Humorului sunt printre cele mai accesibile destinaţii interne de Revelion. Un sejur de patru zile în aceste staţiuni te costă între 64 de euro şi 104 euro. Cu aproximativ 150 de euro îţi petreci Revelionul la Azuga, în timp ce o vacanţă de patru zile la Buşteni ajunge la 230 de euro.

Revelionul la Vatra Dornei ajunge la aproape 64 de euro. Preţul acoperă doar trei nopţi cazare într-o pensiune de trei margarete din staţiune.

Aproximativ 102 euro te costă Revelionul la Moeciu. În aceşti bani intră trei nopţi cazare la o pensiune de trei margarete din staţiune, cu mic dejun şi masă festivă de Revelion.

Cu sensibil mai mulţi bani (circa 104 euro) poţi să îţi petreci Revelionul la Gura-Humorului. Tariful acoperă trei nopţi cazare într-o pensiune de trei margarete din staţiunea bucovineană.

Un sejur de patru zile în masivul Rarău ajunge la aproape 127 de euro, în perioada Revelionului. Tariful acoperă trei nopţi cazare într-o pensiune de două margarete, demipensiune şi masa festivă de Revelion.


Revelionul la o pensiune dintr-un sat maramureşan ajunge la aproximativ 148 de euro. În preţ intră patru nopţi cazare într-o pensiune de trei margarete din satul Breb (la 27 de kilometri de Sighetu Marmaţiei) şi demipensiune.

Dacă vrei să mergi de Revelion la Azuga, un sejur de cinci zile în staţiune te costă 650 de lei (151 de euro). Tariful acoperă patru nopţi cazare la o pensiune de trei margarete din staţiune, precum şi masa de Revelion.

Un sejur de patru zile într-o pensiune de cinci margarete din Delta Dunării în perioada Revelionului te costă 175 de euro. În preţ intră cazare cu pensiune completă (inclusiv cina festivă de Revelion).

Revelionul la Sibiu te costă 766 de lei (aproximativ 178 euro). În tarif intră două nopţi cazare într-un hotel de patru stele din Sibiu, cu mic dejun şi cina festivă de Revelion.

Dacă vrei să mergi de Revelion la Buşteni, un sejur de trei nopţi într-un hotel de trei stele din staţiune te costă 990 de lei (circa 230 de euro). În preţ intră trei nopţi cazare cu mic dejun într-un hotel de trei stele, cina festivă de Revelion şi de Anul Nou.

Un sejur de cinci zile la Predeal ajunge la 1.190 de lei (aproximativ 276 de euro). Tariful acoperă patru nopţi cazare la un hotel de trei stele din staţiune, cu mic dejun şi cina festivă de Revelion.

O vacanţă de patru zile la Bran, în perioada Revelionului te costă 1.400 de lei (circa 325 euro). În aceşti bani intră trei nopţi cazare la un hotel de trei stele din staţiune, mic dejunul, masa festivă de Revelion şi programul din noaptea dintre ani.

SURSA: Money.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei