Liderul democrat liberalilor din Vatra Dornei, deputatul Dumitru Pardău, a dezavuat atitudinea social-democraţilor, după ce aceştia au solicitat demisia viceprimarului PDL din municipiul staţiune, Mircea Rusu. Pardău a spus că PDL face eforturi să rezolve problemele locuitorilor din municipiul Vatra Dornei, în condiţiile în care primarul liberal Ioan Moraru nu are o percepţie realistă asupra problemelor localităţii.
Preşedintele PDL Vatra Dornei a reamintit că datorită intervenţiei preşedintelui CJ Suceava Gheorghe Flutur, prin alocarea a 500.000 de lei în vederea aprovizionării cu motorină a centralei termice, locuitorii şi operatorii din turism au avut căldură de Revelion şi beneficiază în continuare de aceste servicii. Potrivit lui Pardău, viceprimarul a fost singurul din Primăria Vatra Dornei care a semnalat încă din toamnă că vor apărea grave probleme privind încălzirea oraşului.
'Gravă mi se pare atitudinea primarului, precum şi a reprezentanţilor PSD Vatra Dornei care, în Consiliul Local, fac echipă, atitudine nepăsătoare, primarul susţinând că problema încălzirii este falsă, că în realitate nu există, cu toate că locuitorii Dornei au resimţit-o din plin prin temperaturi în apartamente de 11 - 18 grade Celsius', a spus Pardău.
Totodată, Pardău a spus că inexistenţa utilităţilor la baza pârtiei demonstrează, de asemenea, că Vatra Dornei nu a fost pregătită pentru a primi turişti în condiţii decente şi că atât primarul, cât şi preşedintele Comisiei de urbanism, funcţie ocupată de preşedintele PSD Vatra Dornei, Cezar Ioja, nu au făcut nimic în acest sens.
'Responsabilitatea gospodăririi oraşului revine, ca în orice altă localitate, primarului în primul rând şi Consiliului Local, în cazul de faţă majoritar PSD, PNL, PRM', a spus Pardău, adăugând că preşedintele PSD Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, nu cunoaşte problemele municipiului Vatra Dornei, deşi are deschis cabinet parlamentar aici. 'Credeam că este cabinet parlamentar, dar s-a demonstrat ca dornenii beneficiază la acest cabinet doar de o poză de dimensiuni mari - normal! - a deputatului PSD', a spus Pardău.
PSD Suceava a cerut, luni, demisia viceprimarului municipiului Vatra Dornei, Mircea Rusu, pe motiv că nu şi-a îndeplinit atribuţiile pe care le-a primit din partea primarului liberal Ioan Moraru pentru pregătirea staţiunii pentru sezonul turistic de iarnă. Secretarul PSD Suceava şi preşedinte al organizaţiei din Vatra Dornei, Cezar Ioja, a spus că situaţia din Vatra Dornei nu este cea aşteptată de locuitorii municipiului şi nici de investitorii locali, dornenii fiind nemulţumiţi de calitatea serviciilor publice oferite de Primărie, în special în privinţa furnizării agentului termic.
Preşedintele PSD Suceava declara cu o zi în urmă că viceprimarul Mircea Rusu a fost ales în această funcţie pentru a conlucra cu conducerea PDL a CJ Suceava, dar că niciunul dintre obiectivele asumate, printre care punerea în funcţiune a centralei de cogenerare sau conducta de gaze naturale nu au fost realizate. Totodată, Nechifor a spus că există posibilitatea ca o majoritate PNL - PSD în Consiliul Local Vatra Dornei să găsească o variantă mai bună pentru funcţia de viceprimar.
SURSA: Administratie.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu