Botoşaniul a găzduit la sfârşitul săptămânii trecute Campionatul Naţional de cros pentru copii şi juniori III, competiţie desfăşurată sub egida Federaţiei Române de Atletism. Concursul a adunat la start un număr de 700 de tineri sportivi, legitimaţi la peste 100 de cluburi de profil din România.
Printre participanţi s-au aflat atleţii de la CSM Vatra Dornei, pregătiţi de Cristian Prâsneac, care au reuşit o frumoasă performanţă, izbutind să cucerească medaliile de bronz cu echipa de băieţi, în proba de 1.500 de metri rezervată copiilor născuţi în anii 2000-2001. Cel mai tânăr participant la Naţionalele de la Botoşani a fost dorneanul Alexandru Prâsneac, care la doar cei 5 ani ai săi a reuşit să termine cursa de 1.200 de metri concurând cu sportivi care aveau dublul vârstei sale. „Acest rezultat reprezintă o performanţă însemnată pentru un club mic ca al nostru. Ţin să-i felicit pe sportivi pentru modul în care s-au prezentat la Campionatele Naţionale şi să mulţumesc Primăriei din Vatra Dornei, care ne sprijină constant în desfăşurarea activităţii”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.
SURSA: MonitorulSV.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu