Comisarul-şef Matei nu mai este la conducerea Poliţiei Vatra Dornei, oficial

0
Infirmată cu putere de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava, informaţia potrivit căreia comisarul-şef Nicolae Matei şi-a înaintat demisia din fruntea Poliţiei Vatra Dornei s-a confirmat oficial. Ofiţerul a fost eliberat din funcţie începând cu ziua de ieri, 8 iulie. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspector Bogdana Crăciun, demisia are la bază „motive personale”.

Tot de ieri, la comanda Poliţiei Vatra Dornei a fost împuternicit comisarul de poliţie Radu Dumitraş, care anterior acestei numiri deţinea funcţia de şef al Biroului de Ordine Publică în cadrul aceleiaşi instituţii de poliţie.

În ceea ce-l priveşte pe comisarul-şef Nicolae Matei, începând de ieri acesta a fost numit şeful Secţiei Poliţiei Rurale Vatra Dornei, structură nou înfiinţată ca urmare a reorganizărilor operate la nivel naţional.


Rămâne un mister motivul pentru care comisarul-şef Nicolae Matei a preferat să renunţe la funcţia de şef al Poliţiei Vatra Dornei, pe care o ocupa din martie 2006. Surse bine informate susţin însă că Matei a fost forţat să demisioneze după ce i-a călcat pe bombeuri pe o serie de protejaţi politic din bazinul Dornelor.


Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei