DN 17, din nou cu gropi, după coşmarul de ani de zile al modernizării

0
Inclus într-un program de modernizare ce s-a întins pe o perioadă de zece ani, din care şase ani de muncă efectivă, cu investiţii enorme, de 203 milioane de euro, DN 17, şoseaua care leagă Suceava de Ardeal, dă deja semne vizibile de degradare, confirmând informaţiile de acum doi-trei ani, legate de calitatea proastă a lucrărilor. Gropi vizibile şi deranjante au apărut pe mai multe porţiuni ale şoselei, iar scepticii sunt convinşi că acesta este doar începutul degradării şoselei.


Începute din 2004, lucrările de modernizare ale DN 17 (E 576) au fost împărţite pe trei sectoare, fiind efectuate de mai multe firme. În total s-au reabilitat 139 de kilometri de şosea, în majoritate lucrările fiind finalizate în 2009 şi în 2010.

După ce timp de aproape şase ani şoferii au trăit coşmarul parcurgerii unui drum plin de semafoare şi zone în care se lucra, după iarna lui 2010-2011 aceştia au observat cu stupoare cum calitatea drumului se deteriorează. Deocamdată pe porţiuni mici, însă suficient cât să producă îngrijorare, având în vedere că vorbim de o şosea care abia a fost supusă, cel puţin pe hârtie, unui amplu proces de modernizare.

Unde se găsesc gropi pe DN 17 şi cine trebuie să le refacă

Cea mai delicată situaţie în momentul de faţă pare a fi în Iacobeni, acolo unde şoseaua este degradată pe mai multe porţiuni, iar gropile cuprind câte un întreg sens de mers. De asemenea, gropi au apărut şi pe porţiuni ale DN 17 din Pojorâta şi Argestru, precum şi la intrarea în Roşu, după Vatra Dornei.

Situaţia este cunoscută şi de autorităţi. Florin Anechiti, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc, ne-a explicat că în cazul porţiunii DN 17 Câmpulung Moldovenesc – Iacobeni, grecii de la Mochlos SA, care au lucrat la modernizarea drumului, nu au făcut încă recepţia finală a lucrărilor, aceasta fiind programată la finele anului. Pentru a putea face recepţia, aceştia ar trebui să remedieze toate sectoarele afectate acum de gropi. Când, însă, şi dacă o vor face, rămâne de văzut.

În privinţa porţiunilor afectate de după Iacobeni, până la limita judeţului cu Bistriţa-Năsăud, aici grecii de la Aktor au terminat lucrările la finele lui 2008, astfel că garanţia de doi ani a lucrării a expirat.


Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc a dat asigurări că pe aceste porţiuni ieşite din garanţie se va interveni în cel mai scurt timp pentru refacerea zonelor cu gropi.

ARTICOL COMPLET: MonitorulSV.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei