Proiect de 14,5 miliarde de lei vechi pentru modernizarea şcolii din Iacobeni

0
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, în cursul zilei de ieri, la semnarea contractului de finanţare pentru proiectul de modernizare a Şcolii cu clasele I – VIII din comuna Iacobeni, valoarea investiţiei ridicându-se la 14,5 miliarde de lei vechi. Proiectul este finanţat prin Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale şi face parte din noul pachet de proiecte finanţate prin această instituţie la nivel naţional.
Potrivit spuselor şefului administraţiei judeţene, promovarea acestui proiect s-a făcut în urma consultării locuitorilor comunei Iacobeni, aceştia stabilind ca prioritate modernizarea şcolii. Astfel, proiectul presupune reabilitarea în totalitate a Şcolii cu clasele I- VIII din Iacobeni, precum şi amenajarea unor spaţii noi pentru centrala termică şi pentru grupurile sanitare.

Proiectul din Iacobeni este primul proiect finanţat prin Agenţia pentru Dezvoltarea Zonelor Industriale pentru reabilitarea unei şcoli, în condiţiile în care alte comunităţi locale au solicitat fonduri în special pentru drumuri.

„Mă bucur că Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale vine în judeţul Suceava cu proiecte concrete. Şi vreau să precizez că noi avem 52 de proiecte, majoritatea finalizate, finanţate prin această agenţie în fostele zone miniere din judeţ. Şi amintesc aici de localităţi precum Broşteni, Crucea, Iacobeni, Fundu Moldovei, Ostra, Gura Humorului sau Cacica. Zone unde industria minieră fie este închisă, fie nu mai funcţionează la capacitate, motiv pentru care Executivul vrea să încurajeze prin această agenţie promovarea unor proiecte pe infrastructură. Iar acum s-a semnat un proiect de aproape 14,5 miliarde de lei vechi pentru modernizarea şcolii generale din Iacobeni, investiţie de care vor beneficia peste 200 de copii”, a declarat Gheorghe Flutur.

Prezent la semnarea contractului de finanţare, şeful Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale, Marcel Hoară, a subliniat faptul că proiectul care se va realiza în Iacobeni beneficiază de cea mai mare finanţare acordată prin instituţia pe care o conduce în judeţul Suceava.

„Investiţia presupune reabilitarea a aproape 1.000 de metri pătraţi de construcţie şi de aducerea clădirii în care funcţionează şcoala la standardele europene din punct de vedere al infrastructurii. Şi vreau să precizez că în judeţul Suceava sunt 52 de proiecte pe care le-am finanţat în ultima perioadă. Iar aici, în Iacobeni, avem un primar extraordinar care a insistat extrem de mult pentru realizarea acestui proiect”, a declarat Marcel Hoară.

În Iacobeni a fost finalizat un proiect de reabilitare a grădiniţei din comună

După semnarea contractului, primarul din Iacobei, Angelica Fădor, a subliniat faptul că promovarea proiectului s-a făcut după consultarea populaţiei comunei, fiind pentru prima dată când la Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale a fost promovat un proiect pentru reabilitarea unei şcoli. Angelica Fădor a amintit că recent a mai fost finalizat proiectul prin care s-a reabilitat grădiniţa din centrul comunei Iacobeni, urmând ca în scurt timp să fie terminate lucrările la terenul de sport din imediata vecinătate a şcolii generale şi a bibliotecii.

Prezent la semnarea contractului de finanţare a proiectului, deputatul PD-L Dumitru Pardău a subliniat faptul că fondurile alocate de Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale pentru cele 52 de proiecte aprobate în judeţul Suceava au ajutat autorităţile locale din fostele zone miniere pentru rezolvarea unor probleme ale comunităţilor.


Făcând referire la proiectul semnat ieri la Iacobeni, Dumitru Pardău a precizat că „acesta este rezultatul muncii şi al insistenţelor doamnei primar. Locuitorii comunei Iacobeni şi-au dorit reabilitarea acestei şcoli, iar dacă acest lucru a fost uitat ani de zile, odată cu venirea doamnei primar la conducerea acestei localităţi, această dorinţă prinde contur. Este prima localitate care a cerut o şcoală, nu un alt tip de investiţii, nu drumuri sau alte obiective. Este un lucru extrem de important, pentru că era nevoie de această reabilitare. E un moment deosebit pentru mine şi pentru că cei care conduc astăzi Primăria Iacobeni, pentru că lucrurile nu sunt lăsate la voia întâmplării”.


Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei