„Fantoma” fostei mine de sulf Călimani

Mii de angajaţi care lucrau în schimburi inclusiv duminica şi de sărbători, un oraş în adevăratul sens al cuvântului, cu blocuri, cantine şi magazine, aceasta este imaginea din anii ‘80 a minei de extragere a sulfului din munţii Călimani, un proiect heirupist al regimului Ceauşescu, care, au susţinut aproape unanim specialiştii post-decembrişti, a mers tot timpul în pierdere. Nu toată lumea este de acord că mina de suprafaţă a fost un eşec economic total însă, din păcate, faptul că aceasta a lăsat în urmă mari probleme ecologice nu mai poate fi contestat nimeni.  

Pentru cine ajunge astăzi în Munţii Călimani, ca turist cel mai adesea, pentru a atinge vârfurile de pe masiv, este greu, dacă nu imposibil, de imaginat că în acele locuri a existat un oraş.

Plecat din satul Gura Haitii, pe un drum forestier pe care mai sunt urme de asfalt de pe vremea când mina era funcţională, am ajuns, zilele trecute, în fostul oraş din munţi. Mai întâi, la intrarea în Parcul Naţional Călimani, o barieră unde un paznic amabil te întreabă amical ce treabă ai prin zonă şi apoi, după mai bine de zece kilometri după ieşirea din sat, îţi apare în faţă, mai întâi mai mic, apoi din ce în ce mai mare, un munte atipic. E săpat în trepte, are o culoare roşiatică şi ai senzaţia că haldele de steril s-ar putea prăbuşi peste tine. Când cobori din maşină, te loveşte un miros destul de greu suportabil. Este sulful pentru care munţii au fost decupaţi.

Clădiri care stau să cadă şi câteva urme ale fostei aşezări umane

Cel puţin la fel de sinistră este şi imaginea fostelor clădiri care au făcut parte din oraşul minier. Complexul de blocuri, cantinele, birourile angajaţilor, vila de protocol, toate sunt amintiri din care astăzi au mai rămas clădiri părăsite sau... nimic. În interiorul clădirilor din care s-a luat absolut tot ce s-a putut folosi în altă parte s-ar putea turna cu mare succes un film de groază. Cu greu, într-unul din imobile, am găsit câteva indicii ale aşezării umane. Ceva urme de zugrăveală, câteva sticle goale, vreo două cutii de cafea şi un caiet împărţit pe luni şi ani, cu multe cifre scrise pe două coloane: „Plan” şi „Realizat”.

Cum pe alocuri clădirile părăsite sunt dărâmate, iar unii pereţi păreau extrem de vulnerabili, este greu să poposeşti prea mult în interior.

Mina, inaugurată în 1969 şi închisă în 1997

Exploatarea de sulf din Călimani a fost deschisă în 1969 şi a funcţionat până în 1997. În ultimii ani, activitatea s-a tot restrâns, însă, în vremurile bune aici lucrau aproape 8.000 de angajaţi. Deoarece mina de suprafaţă era în vârful muntelui, a apărut necesitatea ca oamenii să nu facă naveta, astfel că în apropierea exploatării au fost construite blocuri.

Mina a fost închisă prin hotărâre de guvern, motivaţia principală fiind că exploatarea sulfului costa de trei ori mai mult decât valora producţia obţinută. Practic, sulful din Călimani nu era în cantităţile necesare obţinerii de profit şi gaura nu mai putea fi acoperită.

Conform concluziilor de la momentul închiderii mina a rezistat aproape 30 de ani datorită cifrelor false de producţie raportate de comunişti.

Doar 20% din lucrările de ecologizare, finalizate

Dacă exploatarea minieră s-a închis, dezastrul ecologic nu avea cum să dispară odată cu sistarea activităţii. Solul şi apa sunt afectate şi vor rămâne aşa multă vreme de acum încolo. După cel mai pesimist scenariu însă, antrenate de ape, haldele de steril ar putea-o lua la vale, spre satele din zonă.

Conform datelor oficiale ale Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Suceava, lucrările de ecologizare au început abia în 2008. În mare, conform proiectului, „rana din munţi” va fi acoperită cu un pansament. Mai exact, haldele de steril ar trebui acoperite cu pământ, iar iazul de decantare ar trebui să fie stabilizat.

Executantul lucrărilor a fost, din 2008, firma germană WITTFELD RO SRL. Abia au început nemţii să lucreze, că în 2010 lucrările au fost sistate. Motivaţia: contractul dintre WITTFELD RO SRL şi SC CONVERSMIN SA Bucureşti - reprezentatul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a fost reziliat din cauza unor divergenţe financiare.

Lucrările ar urma să fie reluate din 2012, de o altă firmă, licitaţia fiind acum în faza contestaţiilor.

Cât despre ce s-a făcut, conform datelor APM Suceava „valoarea lucrărilor executate până în prezent este de 8,5 milioane de lei, în timp ce valoarea totală a lucrărilor de închidere a perimetrului minier este de 51,7 milioane de lei”. Aşadar, la 14 ani de la închiderea minei, nu s-au efectuat nici 20% din lucrările de ecologizare necesare.

„Poluarea mediului continuă”

„În această zonă este necesară continuarea lucrărilor de reabilitare ecologică, având în vedere faptul că poluarea mediului continuă şi perimetrul minier se află în Parcul Naţional Călimani. Pe de altă parte, trebuie spus că în judeţul Suceava, paşii necesari punerii în siguranţă a acestor situri contaminate se fac destul de timid, cauza principală fiind lipsa fondurilor necesare la bugetul de stat”, a declarat Vasile Oşean, directorul APM Suceava, într-un raport prezentat săptămâna trecută Prefecturii Suceava.

Amintirile şefului cantinei din munţi la care mâncau 3.000 de oameni

Pentru cei care au lucrat la exploatarea minieră din munţii Călimani amintirile frumoase par să fie mai vii decât neajunsurile vremii şi munca extrem de grea.

Haralambie Tâcşa, din Şaru Dornei, astăzi în vârstă de 56 de ani, a fost bucătar, ospătar şi apoi şef de cantină în oraşul de pe munte. Spune că s-a angajat la mină în 1976 şi a lucrat până la închiderea ei. Când povesteşte despre dimensiunile cantinei ai impresia că exagerează dar, după o documentare, afli că ce spune el este perfect plauzibil.

„La cantină se lucra 24 din 24, într-o zi mâncau 3.000 de oameni. Aveam şi fermele noastre mixte, cu sute de porci şi de păsări. Era un adevărat oraş, cu alimentară, cu confecţii, cu frizerie ... Vremurile erau bune, se muncea mult, dar se şi câştiga. Un tânăr care termina şcoala primea imediat echipament de muncă şi un salariu bun”, ne-a spus bărbatul.

Minerii îl cunoşteau sub porecla „Băieţelu’ Hărăluţă” şi ne roagă să amintim de acest alint pentru ca cei care au lucrat la mină să-şi aducă aminte imediat de colegul de la cantină.

„Cel mai greu şantier din ţară”, din cauza frigului

Un alt lucrător de la Mina Călimani, Nicolaie Olteanu, are astăzi 76 de ani şi este consilier local la Primăria Şaru Dornei. A lucrat pe buldozer la exploatarea sulfului.

„Lucram câte două săptămâni, zi de zi ... eram în mijlocul minei ... cu buldozerul. Iarna erau friguri cumplite, vă daţi seama, în mijlocul muntelui ... era cel mai greu şantier din ţară. Am locuit şi în apartamentele din Călimani, era aşa şi aşa, aveam baie comună pe hol. E păcat că totul s-a distrus, acum nu mai este nimic”, îşi aminteşte bărbatul.

Mulţi dintre colegi, a povestit bărbatul, „s-au prăpădit după închiderea minei”, din cauza muncii în condiţii foarte grele. Bătrânul spune că şi el are probleme mari de sănătate, însă totuşi este mulţumit că a ajuns până la 76 de ani.

Amintiri cu Ceauşescu

Una dintre cele mai celebre poveşti adevărate legate de perioada de glorie de la mina şi oraşul din Călimani datează din 1981. Atunci Ceauşescu a aterizat cu elicopterul pe Călimani, în cadrul unei vizite de lucru şi, pentru că afară era foarte frig, acesta ar fi dat ordin ca minerii care lucrau la sulf să primească zilnic lapte cald şi câte o şubă groasă.

Special pentru cuplul Ceauşescu în Călimani a fost ridicată şi o cabană de protocol, aflată şi aceasta în paragină astăzi.

SURSA: MonitorulSV.ro