Şoferul angajat al unei firme de distribuţie a reclamat că persoane necunoscute i-au furat din cabina autoutilitarei pe care o conduce aproximativ 1.200 de lei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, furtul a fost reclamat miercuri, în jurul orei 13:00, prin serviciul de preluare a apelurilor de urgenţă 112.
Păgubitul, Laurenţiu M., în vârstă de 23 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a declarat că a lăsat pentru câteva minute maşina, staţionată în parcarea din intersecția DN 17 cu DJ 176, înainte de trecerea căii ferate. Când s-a întors, a observat că din cabina lăsată neasigurată îi dispăruseră 1.192 de lei.
„S-au dispus măsuri adecvate pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.
SURSA: MonitorulSV.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu