Proiectul "Lunca Dornelor" a primit unda verde de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

1
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a semnat contractul de finanţare a unui proiect de reabilitare a infrastructurii turistice în Vatra Dornei şi unul de promovare turistică a zonei.

Anuntul a fost făcut duminică, de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a declarat într-o conferinţă de presă că a fost semnat contractul pentru finanţarea reabilitării Complexului de Agrement Lunca Dornelor, situat pe malul stâng al râului Dorna.

Este vorba despre o clădire modernă dotată cu piscine şi bazin de înot, un centru SPA, tobogane cu apă şi cascade, terenuri de sport, bowling, discotecă, acestea urmând să crească atractivitatea turistică a staţiunii. Zona respectivă a fost amenajată în anii 1960 pentru agrementul turiştilor şi localnicilor în timpul verii. După 1989, din cauza lipsei lucrărilor de întreţinere periodică, întreaga zonă s-a deteriorat, fiind în prezent nefuncţională.

Un alt proiect semnat de MDRT este de promovare turistică a zonei Dornelor şi este finanţat prin Programul Operaţional Regional.

Gheorghe Flutur şi-a exprimat încrederea că aceste proiecte vor contribui substanţial la creşterea numărului de turişti în zona Dornelor.

„Ei, la Vatra Dornei, moştenesc din vremurile trecute poate cea mai importantă bază de turism, pârtia de schi, zonele de agrement şi de turism balnear. Sper să se îndrepte şi Vatra Dornei într-o zonă favorabilă creşterii numărului de turişti”, a mai spus Flutur.


Preşedintele CJ a spus la final că în vederea atragerii de turişti în zonă se derulează în prezent proiecte de infrastructură rutieră şi urmează să fie deschis drumul dinspre Vatra Dornei spre judeţul Harghita prin Panaci-Bilbor, spre zona Ilvelor pe Valea Someşului şi a sublinat că de săptămâna viitoare începe investiţia de modernizare a DN 18, Iacobeni-Borşa.

„Este o investiţie mare pentru judeţ pentru ca reţeaua turistică să fie pusă în valoare”, a mai spus Gheorghe Flutur.


( Hide )

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei