Ieri, în Panaci, a fost diagnosticat un caz de rabie la o bovină aparţinând gospodarului Mihai Apalaghiei. Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), dr. Petrea Dulgheru, informează că animalul a prezentat semne clinice nervoase, după care a murit.
Sesizat, medicul veterinar din localitate a suspectat că este vorba despre rabie şi a trimis capul animalului înspre analize, în reşedinţa de judeţ. Analizele din cadrul Secţiei de virusologie Laboratorului sanitar veterinar din Suceava şi efectuate pe probele prelevate au confirmat infestarea cu virusul turbării. Dr. Dulgheru subliniază că a fost dispusă o anchetă epidemiologică, animalele din gospodăria lui Mihai Apalaghiei fiind izolate şi ţinute sub observaţie.Cadavrul bovinei a fost transportat înspre incinerare la o unitate specializată, iar persoanele care au luat contact cu animalul bolnav vor fi supuse tratamentului profilactic specific.
Acesta este cel de al 13-lea caz de turbare înregistrat în judeţul Suceava, în 2001. „Având în vedere pericolul deosebit pe care îl constituie rabia, atenţionăm că în primul rând trebuie anunţat medicul veterinar despre orice caz de îmbolnăvire sau de moarte a animalelor. De asemenea, cadavrele animalelor nu se manipulează, acestea trebuind preluate de personalul unităţilor de ecarisare” a precizat directorul executiv al DSVSA, dr. Petrea Dulgeru
SURSA: Evenimentul.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu