Procesul în care este judecat fostul şef de post al comunei Dorna Arini, agentul-şef principal Mircea Cîrneală, în vârstă de 41 de ani, şi-a consumat primul act. Tribunalul Suceava a decis că poliţistul nu trebuie să stea după gratii şi l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de luare de mită.
Arestat în vara anului trecut, Cîrneală a stat după gratii mai puţin de o lună, iar la eliberarea din arest a avut o răbufnire de fericire, arătând semnul victoriei.
În august 2010, agentul-şef principal Mircea Cîrneală se declara nevinovat şi afirma că toate acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate. Nu de aceeaşi părere au fost şi judecătorii de la Tribunalul Suceava, numai că soluţia de ieri nu este definitivă şi mai poate fi atacată la instanţele superioare.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, agentul Mircea Cîrneală i-a cerut suma de 1.500 de lei unei femei din comună care era cercetată pentru săvârşirea unei infracţiuni de fals. Şpaga a fost dată pentru ca poliţistul să dea o soluţie favorabilă în dosar.
Iniţial, prin intermediul unei persoane de încredere, femeia a dat suma de 700 de lei. Ulterior, însă, susţin anchetatorii, şeful de post de la Dorna Arini i-a cerut încă 800 de lei, moment în care femeia l-a denunţat pe Mircea Cîrneală. Tranşa a doua de bani, de 800 de lei, a fost înmânată poliţistului chiar în casa denunţătoarei, fiind găsită de procurori şi poliţişti la scurt timp asupra sa.
În momentul în care şi-a dat seama că a dat cu piciorul unei cariere de 20 de ani în poliţie, agentul Cîrneală, tată a doi copii minori, a început pur şi simplu să plângă, susţinând că a fost atras într-o capcană şi că nu este nimic adevărat.
SURSA: MonitorulSV.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu