Aproape 2.000 de semnături pentru susţinerea candidaturii independentului Cezar Ioja

Candidatura independentului Cezar Ioja se bucură de simpatia unui număr mare de dorneni. Nemulţumiţi de modul în care a fost administrat oraşul în ultimii patru ani, oamenii îşi doresc o schimbare şi cred că Cezar Ioja poate fi o soluţie viabilă în acest sens. Dovadă stau şi cele aproape 2.000 de semnături pe care candidatul independent a reuşit să le adune până în prezent, asta în condiţiile în care ar avea nevoie de doar jumătate din semnăturile adunate până în prezent.

Munca de adunare a semnăturilor nu a fost făcută individual, Cezar Ioja fiind ajutat de mai mulţi colaboratori, oameni care cred în proiectul acestuia „Împreună salvăm Dorna”.

„Sper şi cred că aceste semnături se vor transforma în voturi, iar 2.000 de voturi este cifra cu care la Vatra Dornei se va alege viitorul primar”, a menţionat Cezar Ioja.

Candidatul independent la funcţia de primar al municipiului staţiune Vatra Dornei este convins că numărul mare de semnături pe care le-a adunat într-un timp scurt demonstrează că localnicii îşi doresc un alt tip de politică şi un edil care să muncească pentru interesele urbei.


„Din discuţiile pe care le-am avut cu dornenii, şi nu sunt deloc puţine, rezultă că aşteaptă ziua de 10 iunie pentru a demonstra că decizia luată la Bucureşti, de a impune un anumit candidat, nu are nici o importantă. Singurul amănunt care contează cu adevărat este dorinţa dornenilor de a avea în fruntea oraşului un primar care să readucă această staţiune în locul pe care-l merită”, a declarat Cezar Ioja.




Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei