Cum moare Cazinoul, simbolul oraşului Vatra Dornei, iar Biserica îi ţine lumânarea

Extrem de celebru în secolul al XIX-lea, când a fost inaugurat chiar de împăratul austro-ungar Franz Iosef şi de de arhiducele Ferdinand, construit după modelul edificiului din Baden Baden/ Germania, Cazinoul din Vatra Dornei îşi trăieşte ultimii ani într-o mizerie de nedescris şi în pragul colapsului, vegheat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care în loc să-l îngrijească, îi ţine lumânarea.

Că şi în alte locuri din România, ceea ce au ridicat alţii şi care ne-a intrat în patrimoniul cultural românesc, nu păstram. Asta nu pentru că nu sunt făcute de români, ci pentru că aşa înţeleg mulţi să îşi respecte istoria şi cultura. Ar fi nedrept să aruncăm vina doar pe reprezentanţii autorităţilor de fiecare dată, deşi mulţi se fac părtaşi la vina comună, dar şi instituţiile de cultură şi culte – între care Biserica Ortodoxă ocupă un loc fruntaş – firme, proprietari privaţi, administratori, manifestă aceeaşi lipsă de interes făţă de edifiicile pe care le au în gestiune.

Cazinoul din Vatra Dornei a fost construit în perioada 1896-1898 în orașul Vatra Dornei (județul Suceava). Clădirea, inclusă în Lista monumentelor istorice la categoria A, a purtat diverse denumiri, Cazinoul Băilor sau Pavilionul Central al Băilor şi a îndeplinit de-a lungul timpului mai multe funcțiuni: sală de jocuri de noroc, sală de concerte și spectacole, precum și club muncitoresc.

Aprobarea pentru construirea unui cazinou la Vatra Dornei a fost acordată în urma intervenției primarului Vasile Deac (1875-1902) la împăratul Franz Joseph al Austriei. În timpul audienței, primarul l-a convins pe monarh de necesitatea construirii unui cazino pentru turiștii veniți la băi.

Terenul pe care s-a construit clădirea se afla în proprietate comunală și era acoperit de păduri, care au fost defrișate. O parte din banii pentru construcția cazinoului au fost strânși prin chetă publică, la care a contribuit însuși împăratul austro-ungar Franz Joseph, iar o altă parte a fost împrumutată printr-o bancă vieneză. Proiectul a fost realizat de către arhitectul vienez Peter Paul Brang, iar lucrările au început în anul 1896 și s-au încheiat în 1898. Inaugurarea oficală s-a făcut la 10 iulie 1899.

Construit în stil eclectic, cu unele note ale Renașterii germane, cazinoul seamănă cu cel din Baden. În interior turiştii puteu admira trei policandre de cristal de Murano, la început cu lumânări, apoi cu becuri.

În cazinou se afla o sală de teatru, o bibliotecă, un restaurant, o cofetărie, spații de utilitate publică. Printre cei care au trecut pragul cazinoului din Vatra Dornei au fost împăratul Franz Joseph, arhiducele Franz Ferdinand, dar și personalități românești precum Lucian Blaga, Nicolae Iorga, Corneliu Zelea Codreanu, generalul Gheorghe Argeșanu, Nichifor Crainic, A.C. Cuza, generalul Ion Antonescu, Emil Bodnăraș, Eugen Jebeleanu, Mihai Beniuc, Zaharia Stancu, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Chivu Stoica.

În jurul cazinoului s-au ţesut o mulţime de poveşti, unele bazate pe realităţile epocii. Aici înainte de 1918, dar şi mai târziu, până spre sfârşitul perioadei interbelice, veneau clienţi din Viena, Berlin, Budapesta, dar şi evrei sau italieni. După ce parcurgeau drumul pe calea ferată, erau luaţi cu birja, din gară. Cei care îşi pierdeau averea mergeau pe podul Franz Joseph, de pe Dorna, şi se aruncau în râu sau îşi zburau creierii cu pistolul. Pentru norocoşii câştigători ai unor mari sume de bani, şi, se spune că fusese construit un tunel secret, prin care ieşeau pentru a fi protejaţi de eventuale jafuri.

Prima legătură dintre cazinou şi Biserica Ortodoxă a avut loc după Unirea Bucovinei cu România în 1918, când terenul pe care se afla monumentul a intrat în reconstituirea Fondului Bisericesc al Bucovinei, în contul reparațiilor de război pe care Austria a fost nevoită să le plătească României.

Din anul 1936 s-au început o serie de lucrări de modificare funcțională a clădirii. Astfel, scena din sala de reprezentații a cazinoului a fost modificată, iar în spatele cazinoului s-a amenajat în 1937 o terasă cu vedere spre parcul balnear.

În timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, edificiul a fost folosit de armatele naziste în scopuri militare. În dimineața zilei de 29 septembrie 1944, în timpul retragerii din Vatra Dornei a ultimelor unități militare germane, clădirea cazinoului și mai ales spațiile interioare au suferit distrugeri importante. Începând din primăvara anului 1945 au fost realizate o serie de lucrări de reparații și renovare.

Ca multe alte edificii de acest gen, după instaurarea în România a regimului comunist, cazinoul a fost naționalizat și transformat în club muncitoresc. În această clădire se țineau ședințe de partid sau întâlniri sindicale, dar și campionate naționale de șah.

Cum s-a ajuns de la o perlă, la o ruină

În prima parte a anului 1986, s-a început efectuarea unor lucrări ample de renovare a clădirii și de remodelare a perimetrului din vecinătate, strada dinspre râul Dorna fiind transformată în bulevard. După declarațiile lui Ioan Cornețchi, fost primar la Vatra Dornei între 1986-1989, președintele Nicolae Ceaușescu a aprobat în 1987 refacerea cazinoului, documentația fiind avizată de guvern. Lucrările trebuiau finalizate în termen de trei ani. Se spunea că Ceauşescu şi-ar fi dorit să petreacă revelionul din 1990 aici.

S-a refăcut structura de rezistență, însă revoluția din decembrie 1989 a surprins șantierul în plină activitate. Ca multe lucruri din România acelor ani, edificiul a fost supus unui jaf fără precedent: în trei luni s-au furat candelabre, marmura de Carrara, cristaluri, căzi de cupru. Apoi a intrat în funcţiune birocraţia, ignoranţa şi nepăsarea: lucrările nu au mai fost continuate din lipsă de fonduri, apoi proprietarii s-au tot succedat, apariţia legii pentru protecţia patrimoniului nu a dat niciun fel de rod (Click aici pentru a vedea legislatia).

După 1990, cazinoul a aparținut societății Dorna Turism SA. Apoi, prin hotărâre de Guvern, în 1995, a fost transferat în administrarea Consiliului Local Vatra Dornei. Aceştia au reuşit să realizeze un proiect, în 1998, prin care au primit de la Ministerul Culturii și Cultelor fonduri pentru reabilitarea clădirii, iar autoritățile locale au cheltuit sume imense pentru tablă și subzidire. În anul 1998, la inițiativa primarului Ioan Moraru, Consiliul Local al municipiului Vatra Dornei a decis înființarea Fundației “Cazinoul Vatra Dornei” cu scopul de a găsi resurse financiare necesare restaurării și consolidării cazinoului dornean.

Totuşi, în ianuarie 2003, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în calitate de administrator juridic al Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, a revendicat clădirea cazinoului. Astfel, cazinoul din Vatra Dornei, clădirea Secției de Boli Infecțioase și un alt imobil aflat la baza dealului Runc au fost retrocedate Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, prin Hotărârea de Guvern nr. 437 din 14 octombrie 2004, elaborată în urma analizării cererii de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. La momentul retrocedării, clădirea cazinoului era o ruină, iar preotul Mihai Valică, care slujește la Biserica “Sf. Treime” din Vatra Dornei, amenința autoritățile statului cu darea în judecată pentru faptul că au permis distrugerea clădirii.

Ce susţine Biserica Ortodoxă Română

După cum am văzut şi în alte cazuri, Biserica Ortodoxă Română este unul dintre cei mai mari proprietari şi administratori de edificii de patrimoniu. Acesta în sine nu e un lucru rău, pentru că de-a lungul vremii comunităţile au ajutat şi sprijină în continuare această instituţie pentru păstrarea lucrurilor de valoare. Problema se pune cum răspunde acest cult necesităţilor monumentelor pe care le gestionează.

De cele mai multe ori prelaţii, ca şi Înalt PreaSfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, invocă sărăcia ca principal motiv. În acest caz particular arhiepiscopul, dar şi preotul Mihai Valică, spun că monumentul ar putea fi reparat doar pe banii obţinuţi din pădurile pe care Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina le cere Direcţiei Silvice Suceava. Cu alte cuvinte, această cerere sună a şantaj. În plus, când vedem cum fiecare înalt prelat al B.O.R. încearcă să epateze prin maşinile cu care se prezită la adunările sinodale, nu prea ne vine să credem că avem de-a face cu o instituţie săracă, ci doar cu una care încearcă (şi adesea chiar reuşeşte) să obţină beneficii de la stat fără a investi un leu.

De altfel, perspectivele pe care reprezentanţii Bisericii le oferă sunt foarte clare. „Această clădire va rămâne mulţi ani şi până în veci aşa cum este. Şi cred că soluţia va fi finală, dacă nu se va interveni, dărâmarea ei fără discuţie!”, a declarat părintele Mihai Valică pentru TVR încă din 2010.

Reacţia autorităţilor: Primăria mai încearcă, la Direcţia de Cultură Suceava se ridică din umeri

Într-adevăr, Biserica nu a primit clădirea total renovată, dar lucrul la ea se începuse din 1998 prin Consiliul Local şi Ministerul Culturii. De când a ajuns în patrimoniul Bisericii nu s-a mai bătut un cui. Primarul susţine că proiecte există, dar aşteptă şi un semn din parte B.O.R. De asemenea, acesta susţine că ar fi cerut reprezentanţilor Bisericii să renunţe la clădire în favoarea Consiliului Local pentru ca lucrările să poată continua, însă aceştia din urmă vor să folosescă degradarea Cazinoului ca unealtă de şantaj pentru pădurile şi proprietăţile nerestituite.

De partea cealaltă, la Direcţia de Cultură Suceava, când a fost căutat de colegii de la TVR, domnul director Aurel Buzincu a ridicat din umeri, după cum puteţi vedea în imaginile de mai jos.

Cert e că implicarea a fost ca de obicei. Să dea vreo amendă? Nici pomeneală! (click aici pentru a vedea ce spune legea şi ce ar fi trebuit să facă domnul director). După discuţiile pe care le-am avut cu domnia sa în toamna anului trecut, când am publicat un amplu raport despre starea ansamblurilor mănăstireşti din Bucovina aflate în patrimoniul UNESCO, ne-am lăsat păgubaşi să-l mai căutăm. Dacă atunci în toamnă nu ştia de raportul efectuat de specialiştii de la Muzeul de Istorie a Bucovinei, ce i-a fost înaintat încă din luna mai 2011, ne îndoim de rezultate pozitive în cazul Cazinoului. Vorba unui prieten născut în zonă: "Cine se pune domnule în Bucovina cu Biserica? Aici dacă preotul spune că nu are ce căuta un fost cazinou lângă o catedrală, cazinoul se dărâmă, nu contează dacă e sau nu monument"

Reflecţii de călătorie pe lângă Cazinoul din Vatra Dornei

Oricine trece prin Vatra Dornei trebuie să fie atent la punctele de atracţie, şi cel mai important pare să fie Cazinoul, care însă stă să se prăbuşească. E împrejmuit, pentru a feri ochii trecătorilor de aspectul inestetic al şantierului, dar nimeni nu-l poate proteja de atacul ploilor şi succesiunii fenomenelor de îngheţ/dezgheţ, destul de frecvente în zonă. Chiar dacă e împrejmuit, tot se pot vedea zidurile distruse în mare parte, ferestrele sparte şi schelele care înconjoară clădirea, deşi nu se lucrează. Cazinoul este o ruină şi nu reuşeşte decât să urâţească centrul staţiunii, când ar putea fi destul de simplu transformat într-o atracţie pentru turiştii interesaţi de jocurile de noroc sau ar putea deveni un obiectiv demn de a fi admirat prin arhitectura unor vremuri trecute.

Acesta ar putea fi şi un mod de a mai obţine nişte bani pentru renovarea monumentului, numai că mulţi se fac că nu văd asta. O fi din cauză că este în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, iar, după cum se ştie, banul e ochiul cuiva, cu care biserica nu se prea împacă. Dacă nu sunt bani de restaurare măcar să fie închiriat ca platou de filmare pentru producţii cinematografice de groază.

Alţii, prin alte părţi, ar face bani grei prin valorificarea turistică a Cazinoului, având în vedere că în ţara noastră există doar trei asemenea obiective: la Constanţa, la Sinaia şi la Vatra Dornei.

Arhiepiscopia spusţine că nu are de unde să finanţeze lucrările, mai ales că încă nu a intrat în posesia pădurilor care sunt atât de râvnite, dar ar putea să încerce să caute şi alte căi de obţinere de fonduri, un eventual asociat la renovare, sau concesionarea către un întreprinzător particular. Nu ştiu cum se face, totuşi, că de pe la începutul anului 2005, când a fost revendicat şi retrocedat bisericii, nu s-a mai făcut nimic cu Cazinoul. Din ce se vede cu ochiul liber, dacă nu se ia nicio măsură, se poate prăbuşi fără să stârnească prea mari valuri.

Şi totuşi trebuie să ne gândim la faptul că, cu fiecare clădire care dispare, o bucată din istoria noastră, bună sau rea, dispare de asemenea. Şi acesta e un păcat mai mare decât ar fi faptul că în frumoasa staţiune montană există un cazinou.

SURSA: Adevarul.ro

SURSA FOTO: Historia.ro