Preşedintele PDL al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care candidează pentru un nou mandat la alegerile locale din 10 iunie, a fost bine primit de locuitorii municipiului Vatra Dornei, în mijlocul cărora s-a aflat împreună cu candidatul PDL la funcţia de primar, Ilie Boncheş, şi cu echipa de campanie.
Dornenii i-au mulţumit lui Flutur pentru implicarea personală în rezolvarea unor probleme locale, pentru sprijinul acordat în promovarea unor proiecte mari şi pentru promptitudinea cu care s-a implicat în soluţionarea unor probleme punctuale.
Este vorba de sprijinul dat spitalului din localitate prin fondurile atrase pentru modernizarea secţiilor de Chirurgie şi Obstetrică-Ginecologie sau de ajutorul financiar acordat din bugetul Consiliului Judeţean pentru încălzire şi pentru iluminatul public.
„Gazul metan, mult aşteptat, va putea ajunge în scurt timp şi la Vatra Dornei. Este în desfăşurare realizarea conductei de gaz, la acest moment traseul ajungând la Mestecăniş. Mulţi primari şi agenţi economici din zonă îşi leagă speranţa de dezvoltare a unor noi investiţii de existenţa gazului metan”, a spus Gheorghe Flutur.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu