Bărbat atacat în stradă şi tâlhărit de trei puştani

Un bărbat în vârstă de 61 de ani din municipiul Vatra Dornei a fost atacat violent în stradă de trei minori, după ce l-au pus la pământ aceştia luându-i telefonul mobil şi smulgându-i un inel de aur de pe deget. Doi dintre autori au 15 ani, iar unul 17 ani, cei trei mai fiind suspecţi într-o altă faptă cu mod de operare asemănător.


Minorul în vârstă de 17 ani, care mai este cercetat şi pentru un alt furt, a ajuns după gratii, în timp ce complicii cu doi ani mai mici rămân în libertate.

Atacuri în stradă cu acelaşi mod de operare

Acum două zile, Vasile O., bărbatul de 61 de ani, a sesizat Poliţia municipiului Vatra Dornei că în urmă cu o săptămână, pe 14 noiembrie a..c, a fost atacat şi deposedat prin constrângere de verigheta de pe mână şi de un telefon mobil.

Judiciariştii de la Poliţia Vatra Dornei aveau deja o serie de informaţii despre o gaşcă de minori infractori, astfel că i-au găsit în scurt timp pe suspecţi. Minorul în vârstă de 17 ani, Jabăr Căldăraru, considerat principalul atacator, a fost reţinut imediat pentru 24 de ore.

Conform anchetei poliţiei, cei trei minori l-au observat pe bărbatul în vârstă de 61 de ani pe strada Unirii din localitate şi, profitând şi de faptul că se afla în stare de ebrietate, l-au trântit la pământ, smulgându-i verigheta şi furându-i telefonul. Au vândut apoi telefonul mobil şi verigheta la o casă de amanet, încasând în total 820 de lei.

Poliţiştii au mai stabilit că aceiaşi trei minori au mai comis o faptă asemănătoare şi pe 19 noiembrie. Atunci victimă a fost un bărbat din localitate cu retard mintal. Fără ca victima să se poată opune, unul dintre ei i-a furat 96 de lei din buzunarul hainei.

Minorul în vârstă de 17 ani este suspect principal şi în cazul unui furt comis în comuna Iacobeni.

Familii dezorganizate şi abandon şcolar

Reţinut iniţial pentru 24 de ore, minorul în vârstă de 17 ani a fost prezentat ieri instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Având în vedere gravitatea faptei, Judecătoria Vatra Dornei a emis mandat de arestare pentru 19 zile, cât se dă în cazul minorilor. Poliţiştii speră ca prin arestarea minorului în vârstă de 17 ani, considerat de departe cel mai periculos, să nu mai se înregistreze fapte de acest gen.

Minorul, de etnie romă, provine dintr-o familie dezorganizată, tatăl său având numeroase antecedente penale. De precizat că toţi cei trei autori ai tâlhăriei sunt în abandon şcolar.


Tot la Vatra Dornei, acum câteva zile, poliţiştii l-au prins şi pe un tânăr în vârstă de 20 de ani, Robertino Paul Sbîrcea, acuzat de mai multe furturi de telefoane. Într-un caz, rezultă din ancheta poliţiei, autorul l-a ameninţat cu cuţitul pe un puşti de 14 ani, constrângându-l să fure bijuterii din casa părinţilor săi. Neaşteptat, tânărul a fost lăsat în libertate de magistraţi.



( Hide )
  1. Ca totdeauna justitia va tine cont de drepturile omului si-l v-a lasa liber!De parca drepturile respective ar beneficia numai infractorii!!!

    RăspundețiȘtergere

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei