Iarna se apropie cu paşi repezi iar drumarii fac încă de pe acum pregătiri pentru a curăţa drumurile la timp. Azi noapte în Pasul Tihuta a fost burniţă iar temperaturile au coborât până la minus un grad. Drumarii au împăştiat antiderapant pentru a evita formarea de polei pe carosabil.
"Nu au fost probleme în trafic dar am împăştiat aseară 12 tone de sare pentru că a fost burnită, temperaturile au scăzut azi noapte până la minus un grad şi putea să se formeze polei. Am intervenit pentru a preveni problemele", a explicat pentru Bistriţeanul.ro şeful districtului Piatra Fântânele din cadrul Direcţiei Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, Vasile Curteanu.
Potrivit acestuia, azi-noapte şoferii care au avut de trecut prin Pasul Tihuţa nu au întâmpinat probleme pentru că drumul a fost curăţat. Acesta a mai precizat că drumarii sunt pregătiţi în orice moment să intervină cu cele patru utilaje pe care le au la dispoziţie în acest moment.
"Nici astăzi de dimineaţă nu am avut probleme cu drumurile. Deocamdată nu a nins şi sperăm ca vremea să nu se răcească. Acum este ceaţă foarte deasă şi vizibilitatea este redusă sub 100 de metri în zona Pasului Tihuţa", a mai explicat Curteanu.
Şoferii care au de trecut prin Pasul Tihuţa sunt rugaţi să circule cu prudenţă pentru a evita accidentele. De asemenea, aceştia trebuie să ştie că în cazul în care va ninge sunt obligaţi să aibă anvelope de iarnă.
SURSA: Bistriteanul.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu