O femeie în vârstă de 49 de ani, care conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a izbit în gardul unei biserici penticostale, în urma impactului cele două pasagere din maşina acesteia fiind rănite uşor. Accidentul s-a petrecut duminică dimineaţă, în jurul orei 8.00, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei.
Ileana C., şoferiţa în vârstă de 49 de ani, domiciliată în Vatra Moldoviţei, venea pe DN 17, dinspre Poiana Stampei şi, ajunsă în dreptul unei benzinării, la intrarea în Vatra Dornei, într-o curbă la stânga, a derapat şi a ieşit în afara şoselei. Maşina s-a izbit frontal din gardul bisericii, peste drum de benzinărie, ajungând în curtea lăcaşului de cult.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a Elenei C., în vârstă de 57 de ani, din Moldoviţa, şi a Aurei C., de 53 de ani, din Vatra Moldoviţei. Cele două au fost diagnosticate cu leziuni care necesită până în zece zile de îngrijiri medicale.
Şoferiţa a fost verificată cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.
Poliţiştii rutieri din Vatra Dornei au mai înregistrat accidente în dreptul bisericii penticostale din zonă.
Tot duminică, pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei a mai avut loc un accident rutier. Conform anchetei poliţiei, Iulian G., în vârstă de 36 de ani, din Dorna Candrenilor, aflat la volanul unui autoturism, a efectuat o manevră de mers înapoi cu viraj spre dreapta spre un drum secundar fără a se asigura, moment în care a fost lovit de un autoturism care circula regulamentar pe drumul secundar. În urma impactului au fost răniţi uşor şoferul în vârstă de 25 de ani care se deplasa regulamentar şi o tânără de 19 ani, pasageră în maşina sa.
Ambii şoferi implicaţi în accident au fost verificaţi cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu