Scandal pe holul spitalului din Vatra Dornei

Patru bărbaţi au provocat un scandal pe holul spitalului din Vatra Dornei, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Totul a început într-un club din localitate, când unul dintre cei patru, P. Constantin, de 26 de ani, din oraşul Siret, a avut o altercaţie cu un bărbat din Vatra Dornei, O. Adrian.

În urma conflictului, P. Constantin a sunat la 112.

În urma apelului la fața locului s-a deplasat echipajul de poliție, care a aplanat scandalul, iar apelantul a fost transportat cu ambulanța la spital.

La ora 04.15 o asistentă de la unitatea medicală din localitate a solicitat sprijinul poliției întrucât mai mulți tineri provocau scandal pe holul secției tulburând liniștea pacienților. Echipajul de poliție deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, identificând pe tinerii implicați, toţi aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Poliţiştii, i-a condus pe toți la parterul clădirii, unde tinerii din Vatra Dornei au părăsit spitalul, însă P. Constantin și U. Bogdan, au revenit la secția chirurgie unde au provocat din nou scandal, fapt ce a dus la indignarea personalului medical și a pacienților.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală împotriva lui P. Constantin, U.Bogdan, P. Andrei, P. Cosmin și P. Valentin, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în cazul în care vor fi depuse plângeri prealabile se vor efectua cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând să se dispună procedural.




Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei