Un tânăr din Vatra Dornei a câştigat procesul deschis împotriva unei universităţi din Timişoara după ce a aflat că masterul pe care-l urma nu era acreditat

Un tânăr din Vatra Dornei a acţionat în instanţă Universitatea particulară „Tibiscus” din Timişoara, după ce a aflat că masterul la care era înscris nu era acreditat. Mai mult de atât, suceveanul susţine că, în decursul celor doi ani de studii postuniversitare, programul de master la care iniţial se înscrisese şi-a schimbat denumirea de două ori.

Universitatea i-a restituit tânărului taxele achitate în cei aproape doi ani de master

Florin Cojocaru a absolvit Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, tânărul optând pentru cursurile Facultăţii de Design din cadrul Universităţii „Tibiscus” Timişoara.


După ce a susţinut lucrarea de licenţă, în anul 2010, Florin s-a îndreptat către programul de masterat „Rolul vizualului în design publicitar” din cadrul aceleiaşi facultăţi, taxa de şcolarizare anuală fiind de 2.400 de lei.

„Am făcut studiile superioare la această universitate, am dobândit încredere în profesori, eram familiarizat cu aceştia, fapt care m-a determinat să continui să studiez la ei. Totodată, pentru studiile masterale am fost încurajat de profesori şi de conducere să mă înscriu tot la ei, am primit asigurări că totul va fi în regulă, nu am fost informat de schimbările care urmau să aibă loc şi de faptul că masterul nu era acreditat”, povesteşte Florin Cojocaru.

Pe parcursul primului an de studiu, masterul şi-a schimbat conţinutul, dar şi numele în „Environment: impact vizual şi contemporaneitate”, iar în cel de-al doilea an studenţii au fost mutaţi la masterul de „Web design”, care funcţiona în cadrul Facultăţii de Informatică.


„Primele semne de întrebare au apărut în momentul în care am fost chemaţi să semnăm cum că am fi de acord să ne mutăm la o altă specializare. De web design nu eram interesat, dacă aş fi vrut să urmez acest program o puteam face din 2010, când m-am înscris. Ceilalţi colegi ai mei au acceptat schimbarea doar pentru a obţine o diplomă. Am avut o discuţie cu decanul, cu rectorul universităţii, am solicitat explicaţii, aceştia descurajându-mi permanent intenţia de a-i acţiona în instanţă”, a mai afirmat Florin.

Tânărul s-a adresat şi Oficiului pentru Protecţia Consumatorului (OPC), solicitând restituirea taxei de şcolarizare. După verificări, comisarii din cadrul OPC au aplicat o amendă Universităţii „Tibiscus”, instituţia de învăţământ fiind obligată să-i returneze tânărului taxele achitate în decursul a aproape doi ani de studii.

În cele din urmă, Florin s-a adresat unui avocat, dosarul de judecată fiind depus în urmă cu aproape un an de zile. Tânărul a solicitat universităţii plata cheltuielilor pentru chirie şi întreţinere, echivalentul a 3.890 de euro, şi daune morale în cuantum de 20.000 de lei. După numeroase amânări, suceveanul a câştigat procesul deschis împotriva universităţii, însă hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată. Sentinţa s-a dat în data de 7 martie 2013.

Reprezentanţii universităţii susţin că vor face recurs

Rectorul Universităţii „Tibiscus”, conf. univ. dr. Corina Muşuroi, susţine că nu a primit nici un document care să dovedească faptul că studentul a câştigat procesul, însă în cazul în care va primi hotărârea judecătorească, aceasta va fi contestată. Ea a mai explicat că masterul la care suceveanul s-a înscris în 2010 - „Rolul vizualului în design publicitar” - funcţiona pe baza unei hotărâri a Senatului Universităţii „Tibiscus”.

„La acea vreme, Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care permitea ca programele de master să funcţioneze doar în baza unei hotărâri a Senatului universităţilor, fără a fi acreditate. Ulterior, conducerea ministerului de resort a fost schimbată, hotărându-se că masteratele fără acreditare nu pot funcţiona. Pentru că masterul la care studentul studia nu mai avea baza legală pentru a funcţiona, i-am transferat pe cei înscrişi la o specializare similară”, a declarat Corina Muşuroi.

Aceasta a mai afirmat că a încercat să-i propună studentului alte programe de masterat din cadrul altor facultăţi, ba chiar din cadrul altor universităţi, însă ofertele au fost refuzate.


„Cred că singurul interes este reprezentat de bani. Cu siguranţă vom face recurs”, a mai spus Muşuroi. Din 2012, Facultatea de Design nu a mai organizat admitere pentru nici un program de masterat.



Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei