Incendiu puternic la secţia de prelucrare lapte din Panaci a Camy-Lact SRL

Un puternic incendiu a izbucnit vineri dimineaţă la secţia de prelucrare a laptelui din comuna Panaci a producătorului Camy-Lact SRL Vatra Dornei, un nume cunoscut pe piaţa internă şi externă în domeniul produselor eco.

Focul a izbucnit în jurul orei 8.00, la faţa locului intervenind pompieri de la Detaşamentul Vatra Dornei cu trei autospeciale şi o motopompă.


La sosirea pompierilor, ardeau acoperişul clădirii şi o cameră de expediţie, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie, anexele societăţii precum şi la o pensiune turistică aflată în imediata apropiere.

Au ars astereala din lemn a acoperişului, pe o suprafaţă de 450 metri pătraţi, elementele combustibile ale instalaţiei de prelucrare a laptelui, produse finite şi semifabricate. Flăcările au produs degradarea pereţilor despărţitori.

Incendiul a fost lichidat la ora 10:50. Din primele cercetări, flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la conductori electrici defecţi. Pompierii au reuşit să salveze din calea focului două autoturisme, anexele societăţii precum şi pensiunea turistică din apropiere.




Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei