Rezultate excelente pentru sania românească pe pistă naturală realizate de dorneni

Lotul României de sanie pe pistă naturală, formată din sportivi legitimaţi la Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, a reuşit cele mai bune rezultate din istoria celor şapte ani de participare la Cupa Mondială a ţării noastre.

Reuşita a venit în prima etapă din acest sezon, programată între 20 şi 22 decembrie, la Novouralsk, în Rusia. În întrecerea feminină, Anişoara Hutopilă s-a clasat pe locul 11, trecându-şi în cont şi 36 de puncte la general. În proba băieţilor, Adrian Filimon a venit pe locul 17, adjudecându-şi şi 24 de puncte la general. La dublu, Bogdan Moroşan şi Gabriel Candrea au ocupat, după două manşe, locul şapte.


În proba pe echipe, românii au ocupat locul cinci, proba însumând timpii de la o coborâre feminin, una masculin şi una de dublu! Delegaţia României a fost condusă de către Delia Ivaş, antrenoarea lotului naţional de sanie pe pistă naturală. „Am avut un drum lung până în Rusia, dar am reuşit să ne adaptăm rapid, astfel încât ne bucură mult reuşita noastră, mai ales că ne dă speranţe pentru o bună evoluţie în acest sezon. Pe 1 ianuarie vom pleca în Italia, la Seiser Alm, acolo unde pe 4 şi 5 va avea loc cea de-a doua etapă”, ne-a declarat Delia Ivaş.

Etapă de Cupă Mondială la Vatra Dornei pe 17-19 februarie 2014!

Între 17 şi 19 februarie 2014, Vatra Dornei va găzdui cea de-a şaptea etapă, finală, a Cupei Mondiale de seniori, iar de pe 21 pe 23 februarie, pârtia „Bucovina” (construită între pârtiile de ski “Veveriţa” şi “Parc”) va fi gazda celei mai importante competiţii sportve organizate vreodată în judeţ: ediţia a noua a Campionatului Mondial de Juniori.

După cum am aflat de la prof. Octavian Pungovschi, directorul Clubului Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei, la competiţie sunt aşteptaţi peste 100 de sportivi, reprezentând 8-10 naţiuni “Ne propunem anul acesta rezultate, nu doar participări. Îmi pun mari speranţe în Anişoara Hutopilă, obiectivul pentru Campionatele Mondiale de Juniori, pentru ea şi pentru echipă, fiind o clasare în primii 6” ne-a mărturisit la rândul său, profesorul dornean.

Foto: (de la stânga la dreapta): Delia Ivaş, Adrian Filimon, Gabriel Candrea, Bogdan Moroşan, Anişoara Hutopilă




Razie a Poliţiei Vatra Dornei

Joi, Poliţia municipiului Vatra Dornei a desfăşurat o razie pentru asigurarea climatului de ordine și liniște publică.


Poliţiştii dorneni au aplicat 21 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 3.940 lei, au identificat un infractor şi au confiscat bunuri în valoare de 310 lei.

Infractorul prins în urma raziei este Vasile P., de 28 ani, localnic, autorul unui furt dintr-o maşină din Vatra Dornei. Bunul sustras, respectiv o antenă pentru staţie auto, în valoare de 200 lei, a fost recuperat şi predat părţii vătămate.

„Cercetările continuă faţă de Vasile P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.




Festivalul National de Datini şi Obiceiuri de Iarnă "Porniţi plugul, Feţi Frumosi !" 2013


Municipiul Vatra Dornei, situat în Nordul României, la confluenţa râurilor Dorna şi Bistriţa, reprezintă una din cele mai pitoresti zone folclorice în care locuitorii satelor îşi împlinesc în mod armonios viaţa şi munca, împreună cu cântecul, jocul şi obiceiurile populare.


În dorinţa permanentizării valorii datinilor, portului popular, a păstrării obiceiurilor de iarnă, atât din Bucovina, cât şi din celelalte colţuri ale ţării, Primăria Municipiului Vatra Dornei împreună cu Fundaţia Culturală „Dorna Dorului” şi Casa de Cultură „Platon Pardău” organizează în acest an a XVII a ediţie a Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri de Iarnă „Porniţi Plugul, Feţi Frumoşi!”, ce se va desfăşura în data de 29 decembrie 2013.

La festival participă ansambluri artistice reprezentative de datini şi obiceiuri populare de iarnă, grupuri de colindători, urători, formaţii de căiuţi, cu jocul caprei, jocul ursului, jocul cerbului, dansul măştilor, steaua, sorcova şi alte obiceiuri tradiţionale de iarnă.

Cea de-a XVII a ediţie va debuta anul acesta duminică, 29 decembrie 2013, de la ora 11.00, pe strada Mihai Eminescu, cu Parada Portului Popular. Grupurile de colindători participante vor fi din judeţele Suceava, Iaşi, Botoşani, Bistriţa, Maramures.

Mai multe detalii despre eveniment puteti gasi AICI !



Accident rutier, azi-dimineață, la intrarea în Vatra Dornei

Un accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă pe raza localităţii Argestru. Un autoturism şi un autocar supraetajat s-au ciocnit la ora 07:48, la intrarea în Municipiul Vatra Dornei, pe DN 17. În autocar se aflau 74 de persoane.


Din accident a rezultat o singură victimă, încarcerată, Veronica Ş de 42 ani. Nicio persoană din autocar nu a necesitat îngrijiri medicale.

Pompierii dorneni au luat măsurile de siguranţă specifice, au balizat zona, au verificat eventualele scurgeri de lichide inflamabile şi au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori. Concomitent, au creat accesul rapid la victimă, i-au ataşat gulerul cervical pentru imobilizare, astfel încât victima să nu sufere alte leziuni. După ce femeia a fost extrasă din autoturism, a fost predată lucrătorilor de pe ambulanţă, care au transportat-o la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.




O dorneanca de 28 de ani, spulberata de o masina sub ochii fiicei ei. "Soferul nici nu s-a uitat" - VIDEO

Moartea unei tinere mame de 28 de ani, in urma unui tragic accident rutier petrecut in Portugalia, a indoliat o comunitate din Vatra Dornei impresionata de drama. Familia ei, foarte modesta, nici macar nu are bani sa-i aduca trupul neinsufletit acasa pentru inmormantarea crestineasca.


Tragedia s-a petrecut cand femeia se intorcea cu fetita ei de la biserica. Lovite in plin de o masina, mama si copila au ajuns la spital, iar femeia a intrat in coma si, dupa cateva zile de chin, s-a stins.

Emanuela lucra de cativa ani in Portugalia, ca menajera, si locuia in orasul Benharras. Pe 8 decembrie, se intorcea de la biserica si, cand a dat sa traverseze strada, cu fetita in brate, o masina a venit in mare viteza si le-a lovit in plin. Soferul, spun martorii - nici macar nu s-a ostenit sa vada in ce stare sunt victimele.

"Omul asta, asa suflet a avut, era la zece metri de ele, fetita plangea, si nu s-a apropiat de ele. Nici nu s-a uitat. O mana in buzunar, cealalta pe telefon, si vorbea", povesteste nasul fetitei.

Fetita a suferit un hematom la cap si mai multe fracturi, dar mama ei a intrat in coma. "Am ajuns aici si mi-au zis medicii: puteti sa-i spuneti tatalui sa nu mai vina, ca nu mai e nici o sansa", povesteste sora femeii. Cand a auzit de nenorocire, tatal Emanuelei a luat avionul spre Portugalia, cu ultimii bani. A mai prins-o in viata pe fiica lui, doar pentru a-si lua un ultim ramas bun.

Toata comunitatea de romani a acelui orasel portughez a fost tulburata de tragedie ... "Se integrase deja in comunitate, era o femeie deosebita. avea copilasul asta de 3 ani. Noi acum incercam sa ajutam si spiritual si financiar, bineinteles", spune pastorul.

"Mereu era oprimista si spunea : maine va fi bine. Mereu zambea, era vesela. Nu avem posibilitatea de a o aduce in tara. Costurile sunt foarte mari, 10.000 de euro, si mai mult", mai spune sora Emanuelei.

Familia Ivan din Vatra Dornei are noua copii: Emanuela a fost a sasea. Mama este casnica, iar tatal lucreaza ca sofer la o firma de transport. In urma cu 15 ani, familia a mai pierdut un copil, ce purta tot numele Emanuel. Era bolnav de astm si a murit in ziua in care a implinit 7 ani. Acum - o noua lovitura ...

Daca familia nu va reusi sa stranga banii necesari, tanara va fi inmormantata departe de cei dragi, la aproape 4.000 de kilometri de Romania.


Daca doriti sa ajutati familia indoliata accesati link-ul urmator pentru mai multe detalii: HELP SEND EMANUELA IVAN HOME !!!




Vatra Dornei, orașul ideilor îndrăznețe

A fost una dintre primele centrale pe rumeguș, un pionierat în materie de ecologie în România anilor 2000. Acum însă, autoritățile se chinuie să facă rost de combustibil și reușesc cu cheltuială și mari eforturi.


Când a început să funcționeze, în 2004, centrala primea gratuit materia primă, aruncată ca deșeu, pe albia râurilor și prin păduri.

Acum, după ce întreaga zonă a fost ecologizată, centrala termică din Vatra Dornei este supusă transformărilor întrucât materia primă, rumegușul, de-abia se mai găsește. Chiar și așa, prețul a crescut din cauza firmelor străine care îl cumpără la un preț bun pentru exploatatorii de lemn din zonă. Noua linie de alimentare, cea pe tocătură va fi pusă în funcțiune în curând.

"De ce să exportăm lemnul la un preț de nimic, când putem să prelucrăm materia lemnoasă, îi adăugăm valoare și astfel, obținem un preț mai bun". Astfel gândește un producător de case ecologice, care are succes mai mare în Franța decât în țară. Construite după principiul caselor pasive, cu pierderi de energie aproape de zero, inginerul Vasile Chiruță a demonstrat că și francezii se pot îndrăgosti de ideile românilor, iar pentru asta, plătesc aproape dublu față de cât am putea noi.

Mai multe detalii despre acest subiect puteti afla urmarind emisiunea "Gandeste Verde" difuzata de postul de televiziune TVR3, Vineri 20 Decembrie 2013, incepand cu ora 18:00.



SURSA: TVR.ro

Campania „Bun venit pe lume !”, la Vatra Dornei

În zilele de 14 și 15 decembrie 2013, s-a derulat în Vatra Dornei o acţiune stradală din cadrul campaniei „Bun venit pe lume!”, în parteneriat cu Primăria Vatra Dornei și Consiliul Elevilor de la Liceul Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei.


Campania „Bun venit pe lume!” îşi propune strângerea de fonduri pentru dotarea cu 25 de incubatoare a maternităţilor din 15 oraşe, dar şi informarea publicului asupra nevoii de implicare în reducerea mortalităţii infantile la noi în ţară. Conceptul creativ al campaniei are ca simbol un body de nou-născut. Astfel, 1.900 de body-uri, reprezentând numărul mediu de decese înregistrate la nivel național în rândul bebeluşilor, au fost amplasate în cele 14 filiale ale organizaţiei.

În urma campaniei stradale s-a colectat suma de 4.000 lei, cu sprijinul a 60 de voluntari de la Consiliul Elevilor din cadrul Liceului Teoretic ”Ion Luca” Vatra Dornei și Salvați Copiii Suceava.“Dorim să mulţumim tuturor celor care s-au implicat în această campanie: fiecărei persoane care a donat, contribuind astfel la şansa la viaţă a copiilor născuți prematur, partenerilor noştri şi, nu în ultimul rând, voluntarilor Liceului Teoretic ”Ion Luca” din Vatra Dornei și Salvaţi Copiii filiala Suceava pentru energie şi efortul depus în aceste zile”, a declarat Camelia Iordache, preşedinte al Organizaţiei Salvaţi Copiii filiala Suceava.

Contribuţii în bani se mai pot face trimiţând sms la numărul 8833 sau pe site-ul www.salvaticopiii.ro/bunvenitpelume/ până la încheierea campaniei, în 15 ianuarie 2014.




ANUNT - Vand Apartament si Teren

Vând apartament 2 camere, renovat, parţial mobilat, etaj 3, str. Unirii, vis a vis de magazinul Tania, pret 33000 euro.




Vand 15000 mp teren in Dorna Candrenilor, intravilan, deschidere 270 m la drum asfaltat, pret 3 euro/m.


Relatii la tel. 0745 623 663


S-a deschis sezonul de ski în Vatra Dornei

Sezonul de schi s-a deschis la Vatra Dornei, unde principalele pârtii, Parc şi Veveriţa, au devenit funcţionale din acest weekend.

Domeniul schiabil Vatra Dornei este compus din patru pârtii, două dintre acestea beneficiind de iluminat nocturn şi instalaţie de produs zăpadă artificială. Vatra Dornei beneficiază de 5,4 kilometri de pârtie omologată, potrivit Agerpres.

Pârtia de schi Parc 1, situată în centrul staţiunii Vatra Dornei, este una dintre cele mai vizitate pârtii de schi din nordul ţării, cu un nivel de dificultate mediu. La baza pârtiei se află o pistă de snowtubing şi şcoala de schi Euroski. Pârtia beneficiază de nocturnă, tunuri de zăpadă, iar accesul la instalaţiile de transport se face pe bază de skipass. Are un grad de dificultate mediu şi o lungime de 900 de metri. Altitudinea la plecare este de 965 metri şi la sosire de 805 metri.


Pârtia Parc 2 este situată deasupra pârtiei Parc 1, făcând legătura cu pârtia Veveriţa. Pârtia beneficiază de o lărgime optimă începătorilor, având grad de dificultate uşor, iar accesul la instalaţia de transport se face pe bază de skipass. Are o lungime de 550 de metri şi o diferenţă de nivel de 50 de metri, beneficiind de instalaţie de zăpadă artificială şi de transport pe cablu.

Pârtia Veveriţa este situată în vecinătatea pârtiei Parc, accesul făcându-se atât de pe strada Parcului, cât şi de pe pârtia Parc 2.
Beneficiază de iluminat nocturn şi instalaţie de producere a zăpezii artificiale, accesul la instalaţia de transport făcându-se pe bază de skipass. Pârtia are o lungime de 850 de metri, o diferenţă de nivel de 180 de metri, este iluminată pe timp de noapte cu ajutorul unei instalaţii moderne de nocturnă şi este prevăzută cu instalaţie de teleschi cu capacitate de transport de 900 de persoane pe oră. Pârtia are un grad de dificultate medie.

Pârtia Dealul Negru are un grad de dificultate mediu şi lungimea de 3.000 de metri. Altitudinea la plecare este de 1.250 metri şi la sosire de 850 metri, diferenţa de nivel fiind de 400 metri. Pârtia este deservita de telescaun, dar nu beneficiază de iluminare nocturnă şi zăpadă artificială. Dealul Negru este a treia pârtie ca lungime din ţară şi prima din Moldova. Pârtia beneficiază şi de snowtubing cu bandă transportoare.




Copii din Vatra Dornei, pe podiumul Campionatul Mondial Karate Fudokan

Printre premianții Campionatul Mondial Karate Fudokan pentru copii, desfăşurat în oraşul Praga, în perioada 28 noiembrie-1 decembrie, s-au numărat şi mai mulţi sportivi legitimaţi la Clubul sportiv „Fudo” din municipiul Vatra Dornei.


La competiţie au participat peste 850 de copii reprezentând 28 de ţări, iar clubul dornean a fost reprezentat de şapte sportivi cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani.

Bianca Giosu, Luiza Frăţiman şi Roxana Tofan, s-au clasat pe locul al II-lea la proba kata pe echipe. Pe podium s-au clasat şi sportivii Paul Candrea şi Cristi Arvinte, locul III la proba Emubu masculin, Bianca Giosu şi Paul Candrea, locul III la proba Embu mixt, şi Bianca Giosu, locul III la proba Kihon.

„Rezultate remarcabile au obţinut atât sportiva Antonia Bostan, cât şi echipa de kata echipe masculin, compusă din Paul Candrea, Bogdan Roşca şi Cristi Arvinte, aceştia clasându-se în primele şase locuri”, a declarat preşedintele clubului dornean, Florin Roşca, care a ţinut să mulţumească autorităţilor locale din Vatra Dornei, sponsorilor, părinţilor sportivilor şi tuturor celor care au fost sprijinit în cursul anului 2013 clubul „Fudo”.




Simpozion naţional pe teme educaţionale, la Vatra Dornei

Municipiul Vatra Dornei a găzduit prima ediție a Simpozionului Național ,,Dimensiuni ale educației și formării în școala contemporană”, organizat de Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Extensia Vatra Dornei, în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Consiliul Județean Suceava și Primăria municipiului Vatra Dornei.


La inițiativa lect. univ. dr. Horațiu Catalano - directorul Extensiilor Năsăud și Vatra Dornei, organizatorii s-au bucurat de prezența unor invitați de seamă din corpul profesoral academic al Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca: prof. univ. dr. Călin Fezeleu - decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, prof. univ. dr. Vasile Chiş - director al Departamentului de Științe ale Educației, prof. univ. dr. Ion Albulescu - prodecan al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, conf. univ. dr. Cristian Stan - directorul Extensiei Sibiu, conf. univ. dr. Cătălin Glava - directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic și alte cadre universitare ale catedrei de Științe ale Educației.

De asemenea, au fost prezenţi reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Suceava: prof. Gheorghe Lazăr - inspector școlar general și prof. Daniela Răileanu - inspector școlar de specialitate pentru învățământul preșcolar. Mesajul de binecuvântare al Înalt Presfințitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a fost transmis de pr. Victor Cîrceie - paroh al parohiei „Sf. Ilie” Vatra Dornei.

Autoritățile locale au fost reprezentate de Ilie Boncheş – primarul municipiului Vatra Dornei, Nicușor Cojocaru – viceprimar și city manager Mircea Rusu, care și-au exprimat entuziasmul față de acestă manifestare și susținerea pe viitor a unor noi iniţiative similare.

Consiliul Judeţean Suceava a fost reprezentat de consilierii județeni Mihai Voloșeniuc și Paul Boncheș.

Lansări de carte, sesiuni de comunicări

Manifestarea a debutat cu comunicări în plen ale reprezentanților de seamă din sfera educațională. În continuarea manifestării a avut loc lansarea cărții “Grădina cu părăluțe” a poetului Gheorghe Vicol, vizitarea expoziției de măști tradiționale, realizate de studenta Daniela Zubaş, și expoziția de icoane pe lemn și pe sticlă a prof. Valeria Anichitei Petrescu.

Simpozionul a continuat cu prezentarea comunicărilor educaționale pe următoarele secțiuni: Orientări în pedagogia contemporană, Pedagogia învățământului primar, Pedagogia învățământului preșcolar.

Totodată, în cadrul evenimentului a fost prezentată o suită de colinde, datini și obiceiuri reprezentative spațiului bucovinean. O surpriză plăcută a fost oferită de studenții Extensiei Vatra Dornei prin interpretarea unor colinde, sub îndrumarea prof. Emilia-Sanda Cîrceie.

Acest simpozion a avut ca finalitate editarea volumului ,,Dimensiuni ale educației și formării în școala contemporană” coordonat de prof. univ. dr. Vasile Chiş, prof. univ. dr. Ion Albulescu, lect. univ. dr. Horațiu Catalano.

Potrivit organizatorilor, „acest simpozion național s-a dorit a fi o provocare în educație și școala contemporană, a fost un real succes și deschide porțile unor noi manifestări educaționale de aceeași anvergură”.




Aproximativ 11.000 de lei, adunați de social-democrați în urma spectacolului caritabil de la Vatra Dornei

Aproximativ 11.000 de lei au fost adunați în urma spectacolului caritabil ”O seară magică” organizat la Casa de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, de femeile și tinerii din PSD Suceava, bani care au avut ca destinaţie ajutorarea lui David, Mihnea şi Adelin, trei copii cu dizabilități severe, care au nevoie de tratament costisitor.


”Fiecare caz a primit un cec cu suma de 3.583 de lei, înmânat reprezentanților din partea familiei celor trei copii”, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Ioana Maftei. Aceasta a subliniat că peste 350 de participanți au luat parte la momentele artistice, muzică folk, colinde, teatru, muzică şi dansuri populare susţinute de Ansamblul „Poieniţa” din Poiana Stampei, Trupa de teatru „Altfel” din Vatra Dornei, Grupul Folk „Crenguţa de Brad” din Şaru Dornei, Eliza Hechelciuc din Cârlibaba, Grupul de colindători sub îndrumarea profesoarei Liuţa Jucan, Ivaşcu Daiana din Vatra Dornei şi Grupul Vocal de Colinde Tradiţionale „Flori de pe Dorna” al Asociaţiei Vechea Bucovină.

Printre invitați s-au numărat președinta Organizației Județene de Femei a PSD Suceava, Oana Pintilei, liderul de la tineret, Alexandru Solcan, senatorul de zonă, Neculai Bereanu, vicepreședintele PSD Vatra Dornei, Boca Roman, primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, precum și alți membri marcanți ai PSD Suceava.

La licitația cu scop caritabil, senatorul Neculai Bereanu a achiziționat o icoană pe care a ținut să o doneze unuia din cei trei copii cu dizabilități, lui Adelin, cel mai mic ca vârstă.




REVELION 2014 la Pensiunea Karmina din Saru Dornei - VEZI OFERTA !

Petreceti REVELIONUL 2014 la Restaurantul Pensiunii Karmina - Saru Dornei !

Organizatorii va asteapta cu bucate si bauturi alese, muzica live, traditii, obiceiuri si multe alte surprize !

Mai multe detalii despre oferta puteti vedea in imaginea de mai jos, precum si in pagina de facebook a evenimentului ! CLICK AICI !

Locurile sunt limitate ! Pentru rezervari folositi telefoanele de mai jos:

0755 129 959 ; 0746 476 029 ; 0754 651 457


Revelion 2014 - Pensiunea Karmina Vatra Dornei



VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei