Nouă persoane s-au accidentat la schi la Vatra Dornei

Nouă turişti, între care doi din Germania şi Ucraina, s-au accidentat, în perioada Crăciunului, pe pârtia Parc din Vatra Dornei, majoritatea având nevoie de îngrijiri la spitalul din localitate. Cel mai grav a fost rănit un bărbat de 35 de ani din Ucraina, care a suferit o plagă tăiată la un picior şi o fractură la o mână.


Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, în perioada Crăciunului jandarmii montani din Vatra Dornei au acordat sprijin, împreună cu angajaţii Salvamont, în cazul a nouă persoane care s-au accidentat pe pârtia de schi Parc din Vatra Dornei.

Printre victime se numără patru copii, două femei şi trei bărbaţi, două dintre persoanele rănite fiind din Germania şi Ucraina, iar celelalte din Suceava, Ilfov, Galaţi, Bistriţa, Neamţ şi Constanţa.

Persoanele accidentate au fost transportate la baza pârtiei, unde au primit ajutor medical din partea echipajelor SMURD sau ale Ambulanţei, în majoritatea cazurilor fiind necesară transportarea acestora la spitalul din localitate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, Bogdan Cornaci, a precizat că răniţii au avut entorse, luxaţii şi plăgi tăiate, iar cel mai grav a fost rănit un bărbat de 35 de ani din Ucraina, care a suferit o plagă tăiată la un picior şi o fractură la o mână, în timp ce o fetiţă de 10 ani din Germania a suferit o fractură de tibie la piciorul drept.

În Vatra Dornei sunt în prezent aproximativ 5.000 de turişti, potrivit primarului Ilie Boancheş, mulţi dintre aceştia practicând sporturi de iarnă pe cele trei pârtii din staţiune.

Primarul a precizat că pârtiile sunt acoperite cu zăpadă naturală, dar pe două dintre ele, Veveriţa şi Parc, s-a suplimentat stratul de zăpadă naturală cu zăpadă artificială.



SURSA: Puterea.ro

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei