OMV Petrom anunţă că a lansat o nouă campanie în toate staţiile Petrom din România, în perioada 16 – 19 aprilie a.c.
Dintr-un comunicat al companiei aflăm că această campanie face parte din platforma „Colecţia Reuşite Româneşti” lansată în toamna anului trecut, prin care compania îşi propune să inspire şi să le reamintească românilor motivele de mândrie naţională – de la produsele fabricate în România, până la tradiţiile şi obiceiurile româneşti.
Adrian Nicolaescu, director retail, declară: „Încondeiatul ouălor de Paşte este un obicei specific românilor, vechi de sute de ani. Pentru că OMV Petrom susţine tradiţiile, câte un eurocent din fiecare tranzacţie cu carburant efectuată în staţiile Petrom în perioada campaniei va fi donat către Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate din Ciocăneşti, judeţul Suceava.
În plus, compania va finanţa dezvoltarea unui site internet pentru promovarea muzeului – www.muzeuloualorincondeiate.ro”.
În Ciocăneşti, tradiţia încondeierii ouălor datează de mai mult de 100 de ani. În comună, există în continuare încondeietori-profesori care predau tehnica încondeierii ouălor, dar şi tineri care învaţă acest meşteşug pentru ca tradiţia să nu se piardă. Muzeul Naţional al Ouălor Încondeiate a fost înfiinţat la iniţiativa autorităţilor locale, în 2007. În prezent, colecţia administrată a ajuns la aproximativ 3.000 de ouă încondeiate. Ciocăneşti este singurul loc din ţară unde motivele folosite la încondeierea ouălor se găsesc şi pe costumele naţionale, dar şi pictate sau sculptate pe casele din sat. Din aceste motive, comuna Ciocăneşti – Bucovina a fost declarată comună-muzeu, fiind unul din principalele obiective turistice ale zonei, se spune în comunicat.
SURSA: CraiNou.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu