Un tânăr care a ajuns de la o petrecere privată în cătuşe reclamă că a fost bătut de un poliţist

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a depus o plângere penală împotriva unui agent de poliţie din Vatra Dornei, acuzând că acesta l-a lovit în mod repetat atât în maşina poliţiei
Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a depus o plângere penală împotriva unui agent de poliţie din Vatra Dornei, acuzând că acesta l-a lovit în mod repetat atât în maşina poliţiei, cât şi în sediul instituţiei. Presupusa victima şi-a scos un certificat medico-legal care atestă că a suferit leziuni care au necesitat 5-7 zile de îngrijiri medicale. Ce se ştie cert este că tânărul a fost încătuşat de poliţişti şi jandarmi, care susţin însă că nu au făcut decât să-l imobilizeze.

De la petrecerea privată, în cătuşe la sediul Poliţiei Vatra Dornei

Incidentul s-a petrecut în noaptea de 5 spre 6 aprilie. Cristian Iordache s-a deplasat în seara zilei de 5 aprilie de la Câmpulung Moldovenesc la Vatra Dornei, unde a participat la o petrecere privată. Puţin după miezul nopţii a plecat din restaurantul în care a petrecut, aşteptând o maşină care urma să îi ia pe el şi pe încă doi prieteni spre domiciliu. Lângă cei trei a oprit un echipaj format dintr-un poliţist şi un jandarm, care le-a cerut celor trei să se legitimeze. De aici, variantele celor două părţi se schimbă.



Cristian Iordache a declarat: “Toţi trei ne-am spus numele, însă nu aveam documente de identitate asupra noastră. În timp ce eram verificaţi, la faţa locului a mai ajuns un al doilea echipaj. Fără a face nici o mişcare sau a spune ceva nepotrivit, am fost încătuşat şi îmbrâncit în maşina poliţiei. Am ajuns pe sus la sediul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, unde ofiţerul de serviciu a încuiat uşa de la intrare şi am fost dus într-o încăpere. Timp de 10-15 minute am fost lovit de către agentul-şef Florin Rîpaş, sub privirile colegilor săi, doi jandarmi, celălalt agent de poliţie şi ofiţerul de serviciu”.

Tânărul spune că, deşi consumase alcool, nu a făcut scandal sau gălăgie, iar reacţia violentă a poliţistului a venit în momentul în care a aflat că este din Câmpulung Moldovenesc. „A zis ceva de genul că am venit de la Câmpulung să facem scandal la Dorna”, spune tânărul.

Leziuni în zona feţei, în urma cărora şi-a pierdut un dinte

Cristian Iordache susţine că după ce a fost bătut, poliţistul l-a îmbrâncit şi l-a scos din sediu afară, unde îl aşteptau prietenii săi. Această din urmă scenă ar fi fost înregistrată de o cameră video exterioară din zonă, iar tânărul speră ca ancheta procurorilor să ţină cont şi de acest aspect.

A doua zi câmpulungeanul şi-a scos un certificat medico-legal care atestă că a suferit leziuni prin agresiune. Este vorba de o plagă contuză la nivelul gurii, în urma căreia a pierdut un dinte, echimoze la nivelul capului şi un hematom la nivelul gambei stângi. Medicul legist a concluzionat că victima necesită „5-7 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cu pierderea consecutivă a capacităţii de muncă pe această perioadă”.

Prin intermediul avocatului pe care şi l-a ales, Nicoleta Liţu, tânărul a depus o plângere penală împotriva agentului, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Avocatul a cerut tragerea la răspundere a agentului-şef pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi purtare abuzivă.

Agentul-şef a mai fost reclamat pentru o agresiune similară şi a fost găsit nevinovat

Avocatul Nicoleta Liţu a precizat că în 2011 a mai avut un client, cadru militar, care a reclamat că a fost agresat, în condiţii similare, de acelaşi agent de poliţie. Plângerea penală de la acea vreme s-a încheiat cu neînceperea urmăririi penale faţă de poliţist, care a fost găsit nevinovat.

„Şi în cazul plângerii din 2011 cred că au existat probe şi martori, parcursul evenimentului fiind acelaşi ca şi în cazul de acum, de la legitimare şi până la sechestrare în sediul poliţiei. Sunt convinsă că acum plângerea se va finaliza cu condamnare, există leziuni certe pe care partea vătămare nu şi le putea provoca singură”, a declarat avocata. Ea a mai spus că cel mai probabil se va îndrepta cu o plângere penală şi împotriva a doi jandarmi, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi.

Poliţiştii spun că tânărul s-a manifestat violent şi s-a intervenit în forţă pentru a putea fi imobilizat
De cealaltă parte, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava şi-a prezentat punctul de vedere prin vocea purtătorului de cuvânt, subcomisarul Ionuţ Epureanu.

Acesta a precizat că în noaptea respectivă patrula de poliţie s-a autosesizat după ce a observat un grup de tineri în stare evidentă de ebrietate, care se manifestau zgomotos şi care au refuzat să se legitimeze.

„Unul dintre tinerii din grup a devenit agresiv faţă de patrulă, astfel că s-a solicitat ajutor prin staţie, la faţa locului sosind un al doilea echipaj. A fost nevoie de o intervenţie în forţă pentru încătuşarea şi imobilizarea acestuia”, a precizat subcomisarul. El a mai subliniat că în urma incidentului cinci persoane au fost amendate în baza Legii 61/1991, privind deranjarea ordinii şi liniştii publice.

Mai trebuie amintit şi că leziunile pe care le-a suferit tânărul, conform certificatului medico-legal, se încadrează la capitolul răni uşoare.







Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei