Profesor de la Liceul "Ion Luca", dat afară cu poliţia din sala de curs

Scandal de amploare la sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, unde s-au aruncat cuvinte grele şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru calmarea spiritelor.
Scandal de amploare la sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, unde s-au aruncat cuvinte grele şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru calmarea spiritelor.

Constantin Nechita, profesor de sport la această unitate de învăţământ, reclamă că a fost scos din sala de sport cu poliţia chemată la faţa locului chiar de către directorul liceului, Paul Bereholschi.

Se întâmpla în după-amiaza zilei de luni, 30 martie, în timp ce Constantin Nechita pregătea o elevă de clasa a XII-a de la Liceul Teoretic „Ion Luca” pentru examenul din vara acestui an.

„Se întâmpla în afara orelor de curs, iar la un moment dat a apărut în sală conducătorul secţiei de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Vatra Dornei împreună cu mai mulţi copii şi părinţi. În acel moment mi-a cerut să părăsesc sala pentru că este închiriată pentru antrenamentul copiilor de la CSM Vatra Dornei. Am refuzat, iar în sală a apărut şi directorul liceului, care a sunat la Poliţiei. Mi s-a cerut să părăsesc sala pentru că în caz contrar voi fi scos cu forţa. Pentru a evita o scenă penibilă, am preferat să plec de unul singur. Una peste alta, mă simt umilit în şcoala pentru care am muncit o viaţă”, a arătat Constantin Nechita.



Profesorul de sport spune că este hărţuit de ceva timp, iar toate încercările sale de a rezolva pe cale diplomatică diferendul s-au soldat cu eşecuri pe linie. Nechita mai spune că interesele şcolii sunt puse pe plan secund şi primează mai mult alte interese.

Şeful Poliţiei Vatra Dornei, comisarul-şef Dorel Aiacoboae, a confirmat incidentul de acum o săptămână şi a precizat că profesorul Constantin Nechita a fost sancţionat pentru adresarea de cuvinte jignitoare.

Cazul este departe de a-şi găsi o rezolvare, şi asta pentru că profesorul de sport a depus ulterior o plângere la poliţie prin care reclamă neregulile de la şcoală şi faptul că îi este obstrucţionată activitatea didactică.

Director Liceu „Ion Luca”: „Este un program care trebuie respectat, iar în acest fel se evită orice dispută”

Directorul Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei, Paul Bereholschi, a precizat că sală de sport este în proprietatea primăriei, dar de mai mult timp se află în administrarea unităţii de învăţământ pe care o conduce.

„La solicitarea secţiei de tenis de masă a Clubului Sportiv Municipal Vatra Dornei am întocmit un orar foarte clar prin care, în afara orelor de curs, să poată avea loc antrenamente pentru cei care practică tenisul de masă. Programul a fost afişat încă de la începutul anului şcolar, iar domnul profesor Nechita îl cunoştea. Din păcate, dumnealui nu respectă acel orar, iar motivul principal este invidia pentru că altcineva are o activitate de succes, cu priză la mulţi copii. Mai mult, domnul Marcu (n.a. - conducătorul secţiei de tenis de masă) ne ajută mult cu activitatea la acea sală de sport”, a arătat Paul Bereholschi.

Directorul Liceului Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei consideră că sunt suficiente ore libere în care Constantin Nechita îşi poate desfăşura activitatea, dar principala problemă este că niciodată nu a solicitat să utilizeze sala pentru pregătiri suplimentare cu elevii.

„Situaţia este foarte simplă. Este un program care trebuie respectat, iar în acest fel se evită orice dispută. Se pare că domnul Nechita nu doreşte să respecte orarul, dar în schimb îl hărţuieşte permanent pe domnul de la tenis de masă. Nu am crezut că o să se dea o asemenea amploare acestui incident”, a concluzionat Paul Bereholschi.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei