
„Văd că există un interes deosebit în zonă pentru această partidă, lucru care nu poate decât să mă bucure. Ne aşteptăm la o mare afluenţă de public şi sper ca suportul fanilor să ne ajute să obţinem biletele pentru eşalonul al treilea”, a declarat antrenorul Relu Buliga.
În privinţa lotului, bucovinenii au 3-4 jucători cu probleme medicale, însă se speră recuperarea lor până la ora partidei. Singura absenţă certă este a lui Cornel Ilie, care a fost eliminat de pe teren în minutul 40 al partidei tur.
„Este o pierdere importantă pentru noi, mai ales că eu sunt de părere că, dacă am fi evoluat în efectiv complet la Dorohoi, am fi luat o opţiune serioasă pentru calificare. Chiar şi aşa, moralul băieţilor este ridicat, deoarece s-a reuşit obţinerea unui rezultat pozitiv în partida tur, în ciuda faptului că am jucat o oră cu un om mai puţin pe teren”, a precizat Relu Buliga.
Pe de altă parte, tehnicianul echipei din Ciocăneşti nu înţelege cum s-a putut ca membrii Comisiei de Disciplină de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Botoşani să-i reducă suspendarea jucătorului Iosif Netbay de la Inter Dorohoi, astfel încât acesta să poată evolua în partida de sâmbătă. „Netbay a primit cartonaşul roşu direct în finala Cupei României a judeţului Botoşani, ceea ce înseamnă minim două etape de suspendare din punct de vedere regulamentar. Acum aud că s-a făcut nu ştiu ce şedinţă la AJF Botoşani prin care i s-a radiat o etapă de suspendare, tocmai pentru a putea juca în meciul retur, împotriva noastră. Nu mi se pare normal ceea ce se întâmplă, dar asta este România, nu avem ce face”, a mărturisit Buliga.
SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu