Staţie SMURD la Poiana Stampei, funcțională din această vară

O nouă subunitate a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava va fi inaugurată astăzi, 1 iulie, în comuna Poiana Stampei, localitate care va avea serviciu permanent de intervenţie atât cu autospecială cu apă, cât şi cu ambulanţă SMURD.
O nouă subunitate a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava va fi inaugurată astăzi, 1 iulie, în comuna Poiana Stampei, localitate care va avea serviciu permanent de intervenţie atât cu autospecială cu apă, cât şi cu ambulanţă SMURD. Prin deschiderea acestui punct permanent pentru situaţii de urgenţă se vor rezolva probleme stringente legate de acoperirea zonei în caz de accidente grave, incendii sau alte nenorociri.

Limita de judeţ cu Bistriţa-Năsăud va fi mult mai bine acoperită de la 1 iulie



Generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul-şef al ISU Suceava, a declarat că subunitatea de la Poiana Stampei este deja finalizată din toate punctele de vedere: „Ne bucurăm că de la 1 iulie vom avea autospecială cu apă şi spumă, accesorii pentru descarcerare şi ambulanţă SMURD la Poiana Stampei. Va fi acoperită astfel zona DN 17 de la limita de judeţ, unde în sezonul de vară au loc de regulă mai multe accidente rutiere”.

Poiana Stampei era considerată o localitate vulnerabilă din punct de vedere al acoperirii mijloacelor de intervenţie pentru situaţii de urgenţă, în condiţiile în care se află la 20 de kilometri de staţia SMURD de la Vatra Dornei. Mai mult, de la Poiana Stampei se va putea interveni eficient şi pe porţiunea care continuă până la limita cu judeţul Bistriţa-Năsăud şi, în caz de nevoie, chiar şi după aceasta.

Primăria comunei Poiana Stampei merită remarcată pentru faptul că a reuşit să găsească şi să amenajeze într-un timp relativ scurt un spaţiu care să corespundă cerinţelor unei subunităţi de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă.

Situaţia de la Broşteni rămâne nerezolvată

În condiţiile în care la Poiana Stampei problema este deja rezolvată, în judeţ mai rămâne o singură zonă critică. Este vorba de oraşul Broşteni şi de localităţile din jur. Broşteniul este la aproximativ 50 de kilometri de subunitatea ISU de la Vatra Dornei.

În momentul de faţă, în județ există opt staţii SMURD în cadrul subunităţilor ISU, la Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Siret şi Vatra Dornei.

SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro






Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei