Limita de viteză de la intrarea în municipiul Vatra Dornei dinspre Suceava, pe strada Argestru, a fost ridicată de la finele anului trecut la 70 de kilometri la oră, măsura fiind luată în urma numeroaselor solicitări în acest sens, venite în special de la autorităţile locale din municipiul staţiune. Este vorba de porţiunea de aproximativ doi kilometri prevăzută cu câte două benzi pe fiecare sens de mers, unde drumul este în aliniament, cu vizibilitate foarte bună.
Ridicarea limitei de viteză de la 50 de km/h la 70 de km/h a fost aprobată atât de Serviciul Rutier Suceava, cât şi de Secţia de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc, care are în administrare porţiunea respectivă din DN 17, şoseaua care leagă Suceava de Ardeal.
Chiar dacă în zonă au fost accidente rutiere, poliţiştii rutieri au constatat, după o analiză, că acestea nu au avut drept cauză principală viteza excesivă. În plus, această porţiune nu este una foarte aglomerată, iar traficul pietonal este redus. În aceste condiţii, mărirea limitei de viteză a fost aprobată.
Pe respectiva porţiune de drum se acţionează intens cu aparatul radar, fapt care i-a nemulţumit pe foarte mulţi şoferi de-a lungul timpului. Poliţiştii spun însă că de regulă au fost amendaţi doar şoferii surprinşi cu peste 70 de kilometri la oră, având în vedere configuraţia drumului, care permite rularea cu o viteză ceva mai ridicată.
SURSĂ ARTICOL: MonitorulSV.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu