Un agent de poliție aflat în timpul liber a prins o hoață în flagrant

Pavel Irimia de 33 de ani, agent şef adjunct de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Coşna, aflat în timpul liber pe raza municipiului Suceava, a sesizat faptul că, a reţinut o persoană de sex feminin care a comis un furt în Piaţa Agroalimentară Centrală din municipiul Suceava.
Vineri, 19.02.2016, în jurul orei ora 10:30, Pavel Irimia de 33 de ani, agent şef adjunct de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Coşna, aflat în timpul liber pe raza municipiului Suceava, a sesizat faptul că, a reţinut o persoană de sex feminin care a comis un furt în Piaţa Agroalimentară Centrală din municipiul Suceava.

Din verificări a rezultat că la 19.02.2016, ora 10:20, în timp ce agentul de poliţie se afla în Piaţa Agroalimentară Centrală, a observat o persoană de sex feminin, care a sustras din portofelul aflat într-o sacoşă, ce aparţinea unei bătrâne, o sumă de bani, pe care imediat a pus-o în buzunarul stâng al hainei sale, încercând să fugă. Poliţistul a intervenit imediat şi a reţinut persoana în cauză, după care a solicitat sprijinul colegilor din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava.



Abia după ce poliţistul i-a atras atenţia bătrânei cu privire la cele întâmplate, aceasta şi-a dat seama că îi lipsesc banii şi i-a mulţumit tânărului agent pentru gestul făcut, având în vedere venitul modest pe care îl are.

Ulterior, poliţiştii au stabilit că persoana vătămată are 76 de ani şi este din comuna Dărmăneşti, iar persoana reţinută şi suspectă de comiterea furtului este o femeie de 37 ani, din municipiul Suceava, care a fost condusă la sediul poliţiei pentru stabilirea împrejurărilor comiterii faptei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, urmând a se propune soluție procedurală de către poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava care vor documenta întreaga activitate infracţională a femeii de 37 de ani.

“Un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Coşna, aflat în timpul liber pe raza municipiului Suceava a arătat o dată în plus ce înseamnă să fii în permanenţă în slujba cetăţeanului – ce înseamnă să fii poliţist.

Agentul şef adjunct de 33 de ani a dovedit prezenţă de spirit, dar şi devotament faţă de instituţie şi faţă de cetăţeni, reuşind să prindă în flagrant şi să reţină o persoană care sustrăgea portmoneul unei bătrâne, într-o zonă aglomerată.

Chiar dacă era în timpul liber, agentul şi-a făcut datoria atât în calitate de poliţist cât şi de cetăţean responsabil”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, comisarul-șef Ionuț EPUREANU.

SURSĂ ARTICOL: ZiarulDePeNet.ro






Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei