Un criminal eliberat în urmă cu 10 ani din penitenciar și-a înjunghiat concubina însărcinată

Individul este acuzat că a înjunghiat-o de mai multe ori pe concubina sa, în vârstă de 35 de ani, care este însărcinată. Individul a mai petrecut 15 ani după gratii, pentru că în 1991 și-a înjunghiat mortal nevasta.
Un barbat de 58 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de o tentativă de omor calificat. Acesta este acuzat că a înjunghiat-o de mai multe ori pe concubina sa, în vârstă de 35 de ani, care este însărcinată. Individul a mai petrecut 15 ani după gratii, pentru că în 1991 și-a înjunghiat mortal nevasta.

Tribunalul Suceava a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și a dispus arestare preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Melu Goleanu, de 58 de ani, din satul Holdița, orașul Broșteni, pentru comiterea unei tentative la infracțiunea de omor calificat. Decizia magistraților suceveni nu este definitivă, ea poate fi atacată în 48 de ore de la comunicare.



La data de 11 februarie 2016, în continuarea cercetărilor cu privire la evenimentul din 9 februarie a.c., în care Mădălina Baroiu, de 34 de ani, a suferit leziuni și a declarat că s-a automutilat, agenții din cadrul Poliției Vatra Dornei au descoperit că femeia a fost victima unei agresiuni, însă nu a dorit să reclame acest lucru.

Astfel, dosarul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, deoarece existau indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni contra vieții, cu intenție. In aceste condiții, ancheta a scos la iveală că la data de 8 februarie 2016, la ora 16.30, într-o locuință de pe raza satului Holdița, orașul Broșteni, Melu Goleanu, de 58 de ani, localnic, a bătut-o și înjunghiat-o pe Mădălina Baroiu, care este însărcinată. In trecut, Goleanu a omorât-o pe soția sa, pe care a înjunghiat-o mortal în anul 1991. Pentru fapta sa, individul a stat după gratii până în 2006, când a fost eliberat din penitenciar.

In baza probelor administrate la dosar s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul Melu Goleanu sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de omor calificat, fiind reținut pentru 24 de ore. Individul a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.

Amintim că la data de 8 februarie 2016, în jurul orei 16.30, Poliția orașului Broșteni a fost anunțată despre faptul că Mădălina Baroiu a fost găsită în locuința sa, sub influența băuturilor alcoolice și cu o plagă tăiată în zona abdominală. Din primele verificări făcute de polițiști a reieșit că femeia trăiește în concubinaj de aproape 10 ani cu un bărbat din Broșteni.

Ea a fost internată în cursul anului 2015 la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, unde i s-a administrat tratament, interzicându-i-se consumul de băuturi alcoolice. Mădălina Baroiu avea o plagă penetrantă în cavitatea abdominală și a declarat verbal că s-a autoaccidentat.

Femeia a fost transportată la Spitalul Vatra Dornei, unde a fost diagnosticată cu plagă penetrantă în cavitatea abdominală, plăgi penetrante braț drept. Aceasta a refuzat suturarea rănilor la Spitalul Vatra Dornei, motiv pentru care a fost transferată la UPU Suceava.

CITESTE MAI MULT PE: ObiectivDeSuceava.ro






Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei