PSD, fie și-a propus să spulbere tot ce au construit alții în comuna-muzeu Ciocănești, fie nu reușește să își aleagă un candidat cu potențial pentru această comunitate.
Asta reiese chiar din spusele candidatului PSD pentru funcția de primar al comunei Ciocănești, Marilena Niculiță. Aceasta a declarat pentru SuceavaLive, că a fost luată prin surprindere și că nu știa că va fi candidatul PSD la Primăria Ciocănești, ea visând doar la un loc în Consiliul Local.
„Sincer, propunerea a venit așa, în ultimul moment. Am fost propusă pentru această funcție pe ultima suta de metri, pentru că încă nu se știa ce va fi cu Tomoioagă. Am negociat cu PSD în săptămâna în care am fost lansată la Ciocănești. Eu i-am întrebat pe cei din PSD dacă eu sunt persoana potrivită pentru această funcție”, ne-a declarat muzeograful care își dorește să fie primar în comuna Ciocănești.
Totodată, Marilena Niculiță ne-a mai declarat că, în perioada următoare, și-a propus să negocieze cu cei care își doresc să fie consilieri locali PSD.
„Am avut întâlniri și vom mai avea, pentru a negocia listele cu consilierii locali. Trebuie mai întâi să vedem cine vrea să fie consilier local. După aceea o să vedem cu ce program voi merge eu în campania electorală. Lucrez la programul cu care voi veni și la ceea ce le voi spune localnicilor să fie motivați să ma voteze”, a mai adăugat candidatul PSD la Primăria Ciocănești.
În încheire, Marilena Niculiță a mai declarat că este membru PSD, de aproape două săptămâni, iar pentru a intra în PSD și în această cursă, a negociat cu persoane din staff-ul președintelui PSD, Cătălin Nechifor, dar când a ajuns la lansarea sa de la Ciocănești, Nechifor a fost de acord cu candidatura ei.
CITESTE MAI MULT PE: SuceavaLive.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu