Fostul deputat de Suceava Petru Tărniceru va candida din partea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) pentru funcţia de primar al municipiului Vatra Dornei. Anunţul a fost făcut miercuri de noul preşedinte al ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băişanu.
Petru Tărniceru a fost deputat PSD în mandatul 2004 - 2008. Tărniceru a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că este hotărât să câştige Primăria Vatra Dornei, considerând că este îndeajuns de cunoscut în această municipiu pentru a-şi atinge obiectivul. „Mă bucură faptul că fac parte dintr-o echipă nouă, cu oameni ambiţioşi. Sunt hotărât să câştig primăria de la Vatra Dornei. Experienţa pe care am câştigat-o în timp, în administraţie şi politică, îmi oferă puterea să câştig funcţia de primar", a spus Tărniceru.
Tot miercuri, Alexandru Băişanu a anunţat că pentru funcţia de primar al Fălticeniului va candida fostul viceprimar al municipiului Gheorghe Aldea. Băişanu a spus că acesta s-a alăturat echipei ALDE, momentan în calitate de simpatizant.
Alexandru Băişanu a precizat că Petru Tărniceru şi Gheorghe Aldea vor prelua preşedinţia organizaţiilor ALDE din Vatra Dornei, respectiv Fălticeni, şi vor fi responsabili pentru cele două zone ale judeţului.
Pe de altă parte, liderul ALDE Suceava a spus că ţinta organizaţiei pe care o conduce la alegerile locale din acest an este câştigarea Primăriei Suceava şi a funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean. Alexandru Băişanu va candida pentru funcţia de primar al Sucevei.
CITESTE MAI MULT PE: MonitorulSV.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu