Vasile Cozan, primarul cu energie și modestie cât pentru o comună întreagă

Vasile Cozan, primarul comunei Panaci, unul dintre cei mai vechi primari din județ, poate fi un exemplu pentru fiecare dintre noi. Plin de energie, mereu cu idei noi și hotărât, Cozan reușește să răspundă cerințelor localnicilor de fiecare dată când aceștia îi cer ajutorul.
Vasile Cozan, primarul comunei Panaci, unul dintre cei mai vechi primari din județ, poate fi un exemplu pentru fiecare dintre noi. Plin de energie, mereu cu idei noi și hotărât, Cozan reușește să răspundă cerințelor localnicilor de fiecare dată când aceștia îi cer ajutorul. Ales primar la nici 28 de ani împliniți, fiind cel mai tânăr edil de la vremea aceea din județul Suceava, Cozan a preluat administrația publică locală, convins că va reuși să schimbe fața acestei comune, iar acest lucru s-a și întâmplat.

„Am început în anul 1996 când am acceptat această provocare. Tinerețea m-a făcut atunci să cred că pot face multe pentru această comună într-un timp foarte scurt. Am realizat însă, de la mandat la mandat, că nu e chiar ușor să reprezinți o comunitate și să nu îi dezamăgești pe oameni, însă n-am renunțat”, ne-a declarat primarul.



Deși, este și vicepreședinte la nivel national al Asociației comunelor din România și președintele GAL-ului „Bazinul Dornelor”, un GAL cu o activitate remarcabilă, Vasile Cozan nu discută niciodată despre funcțiile sale, modestia fiind principala sa calitate.

Fără îndoială că și experiența sa în administrația locală l-a ajutat, însă de remarcat este faptul că, edilul a înțeles încă de la început că pentru o comună fără prea multe resurse, fondurile europene sunt salvarea.

Astfel, acesta a accesat încă de la începutul mandatului fonduri SAPARD, reușind în acest fel să vină cu ceva nou în această comună.

Și în acest mandat, Cozan a continuat să implementeze proiecte importante, iar aici putem aminti de un proiect integrat pentru dezvoltarea comunei Panaci, care a cuprins reamenajarea Căminului Cultural din satul Glodu, amenajarea unui After School, precum și construirea unei școli, tot în satul Glodu. Același proiect de dezvoltare a presupus și extinderea rețelei electrice în satul Drăgoiasa – Stânceni din comună, precum și reabilitarea termică a primăriei din comună.

Tot la proiecte finalizate putem aminti și despre un sistem electronic local de rezervare a structurilor turistice din zona omogenă Panaci, Crucea și Șaru Dornei, precum și despre achiziționarea unui tractor cu accesorii pentru dotarea serviciului comunitar de utilități publice în comună.

Dintre proiectele care se află în curs de implementare amintim de modernizarea a 6.4 km drumuri comunale în comuna Panaci, construcția unei baze sportive, modernizarea școlii din Panaci, alimentarea cu apă în satele Panaci și Coverca, precum și înființarea unui Centru de zi în satul Coverca.

CITESTE CONTINUAREA ARTICOLULUI PE: SuceavaLive.ro






Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei