Se demarează lucrările la sectorul sucevean din DN18, Iacobeni - Cârlibaba - Șesuri

DN 18 leagă Suceava de Maramureş și a ajuns celebru în întreaga țară, din cauza gropilor care îngreunează total circulația.
În ședința de ieri a Colegiului Prefectural, prefectul de Suceava Constantin Harasim a adus amănunte despre ședința de Guvern de luni, de la Iași.

El a spus că s-au discutat aspecte legate de infrastructura județului, iar în ceea ce privește DN 18 Iacobeni – Borșa,  “Ministrul Transporturilor a spus că știe problema, mi-a spus că o firmă ALPHA – nu știu cum se cheamă, că n-am auzit de ea, a solicitat ca stratul de decapare să fie de vreo 40 cm. CNADNR a spus că nu se impune 40 cm., fiindcă suportul de rezistență este bun, conform proiectului să fie până în 25 cm. Zilele astea se lămurește situația, iar în luna mai vor demara lucrările”.

DN 18 leagă Suceava de Maramureş și a ajuns celebru în întreaga țară, din cauza gropilor care îngreunează total circulația.




Reabilitarea celor 40 de kilometri ai DN 18 din județul Suceava a fost împărţită de Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale pe două porţiuni : Iacobeni – Cârlibaba și Cârlibaba – Şesuri.

Lucrarea are o valoare totală de 15 milioane euro, licitaţia fiind câştigată de asocierea Autotehnorom – OPR Asfalt – Rutier Conex XXI.

Citește mai mult pe ZiarulDePeNet.ro

Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !






Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei