O jumătate de tonă de alcool de contrabandă confiscată de polițiști

Cantitatea totală de 620 litri de alcool, cu o valoare de circa 50.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de circa 3.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul poliţiei Vatra Dornei.
Poliţiştii suceveni au confiscat peste jumătate de tonă de alcool ce era transportat ilegal de un şofer, în Vatra Dornei, se arată într-un comunicat remis duminică, de Biroul de presă al IPJ Suceava.

Potrivit sursei citate, prezenţa efectivelor suplimentare de poliţie s-a concretizat şi în constatarea unei infracţiuni flagrante de contrabandă, în municipiul Vatra Dornei fiind identificat un şofer care deţinea şi transporta ilegal 620 de litri de alcool.




Astfel, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit, sâmbătă, pentru control, pe str. Argestru din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 42 de ani, din comuna Berchişeşti, ocazie cu care, în interior, au fost identificate zece bidoane, cu câte 50 de litri fiecare şi şase bidoane, cu câte 20 de litri fiecare, ce conţineau un lichid incolor cu miros de alcool, despre care, conducătorul auto a declarat faptul că acestea conţin băuturi spirtoase şi nu are asupra sa documentele de provenienţă, fiind cumpărate din judeţul Bistriţa Năsăud, de la o persoană necunoscută.

Cantitatea totală de 620 litri de alcool, cu o valoare de circa 50.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de circa 3.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul poliţiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, ce va fi soluţionat procedural.

CITEȘTE MAI MULTE PE: StiriPeSurse.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !


Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei