Ziua Internațională a Muntelui, 2016, a fost celebrată la Vatra Dornei

În frumoasa și moderna sală de conferințe a “CE-MONT” din Vatra Dornei, au fost prezenți peste 150 de participanți, reprezentanți academici, universitari, cercetători, reprezentanți ai unor consilii județene și prefecturi, primari și consilieri din localitățile montane din județe cu zone montane, personalități din sfera culturii, preoți, ofițeri/vânători de munte, medici, profesori, reprezentanți ai asociațiilor crescătorilor de animale, scriitori și reputați maeștri-artizani.
Forumul Montan din România, organizație membră a Parteneriatului Montan Internațional (ONU), în colaborare cu “Centrul de Economie Montană — CE-MONT” Vatra Dornei / Institutul Național de Cercetări Economice “Costin C. Kirițescu” al Academiei Române, Agenția Zonei Montane (M.A.D.R.), Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală Montană “Romontana”, Federația Agricultorilor de Munte “Dorna”, filialele F.M.R. din județele Bistrița-Năsăud, Bacău, Dâmbovița, Neamț, Hunedoara, Sibiu — Consiliul Județean Suceava și Primăria municipiului Vatra Dornei, au organizat cea de a 12-a Conferință științifică și informală — pentru sărbătorirea “Zilei Internaționale a Muntelui”.

Tematica anului 2016 a fost: ”Cultura comunităților montane. Celebrarea diversității și întărirea identității”.

În frumoasa și moderna sală de conferințe a “CE-MONT”, au fost prezenți peste 150 de participanți, reprezentanți academici, universitari, cercetători, reprezentanți ai unor consilii județene și prefecturi, primari și consilieri din localitățile montane din județe cu zone montane, personalități din sfera culturii, preoți, ofițeri/vânători de munte, medici, profesori, reprezentanți ai asociațiilor crescătorilor de animale, scriitori și reputați maeștri-artizani.




Holul generos al “CE-MONT” a găzduit o expoziție de carte și lucrări științifice, publicații, consacrate zonelor de munte, postere cu realizări de modele concrete, economice și culturale, expoziție de artizanat de înaltă calitate.

Lucrările conferinței au fost deschise de dl. prof.univ.dr. Radu Rey — președintele Forumului Montan din România și directorul “CE-MONT”. Alocuțiuni ample, la subiect, au fost prezentate de președintele Consiliului Județean Suceava — dl. Gheorghe Flutur, de primarul orașului Vatra Dornei, dl. Ilie Boncheș. Dl. dr.ec. Avram Crăciun, prim-vicepreședinte al F.M.R. a prezentat Mesajul de încurajare primit din partea Parteneriatului Montan (ONU-FAO).

Dintre lucrările deosebit de interesante ce au fost prezentate s-au desprins:

* “Cultura civilizațiilor montane și proiectul cultural — Satul european — prezervarea arhitecturii tradiționale din Europa” (Prof.univ.dr. Corneliu Bucur).

* “Parteneriatul Montan și Forumul Montan din România. Cercetarea științifică și factorul cultural-montan” (Prof.univ.dr.h.c. Radu Rey).

* “Cultura și educația comunităților montane în contextul valorilor spirituale și întărirea identității naționale” (Prof.dr.doc. Mihai Valică).

* “Stâna montană românească — factor tradițional, milenar, de diversitate și identitate culturală”.

* “Țara Dornelor — vatră culturală a Carpaților României” (Muzeograf Minorica Dranca).

* “Cultura identitară și diversitate în zona montană a județului Mureș” (Dr.ing. Tiberiu Ștef).

* “Comuna Ciocănești — tradiții, spiritualitate și dezvoltare montană” (Prof.dr. Ilie Rusu).

* “Din cultura montană a ciobanilor din munții Vrancei: port, obiceiuri, tradiții străvechi” (cerc.șt. Gabriela Macovei).

Aportul filialelor FMR la reușita conferinței a impresionat prin calitatea lucrărilor prezentate — diversitatea culturală montană fiind evidențiată și prin ilustrații din Munții Apuseni, Mărginimea Sibiului, Munții Bistriței, Carpații Meridionali și Orientali, ca și prin aspecte din tradițiile montane maghiare, sășești sau ucrainiene, ale huțulilor.

Conferința s-a încheiat cu evenimentul emoționant al primirii în cadrul “Academiei Artelor Tradiționale” (Președinte — prof.univ.dr. Corneliu Bucur) a unor renumiți artizani, maeștri populari — din Munții Apuseni, zonele montane din Gorj, Neamț, Bucovina, Bistrița Năsăud și cu vizitarea unei bogate expoziții de carte, lucrări științifice, reviste și postere cu realizări “pilot” din zona montană.

Conținutul bogat și variat și frumusețea imaginilor ilustrând diversitatea culturală existentă în Carpații României, au încântat auditoriul, care a apreciat această manifestare ca o adevărată “regală culturală”, o demonstrație de excelență privind aportul culturii românești la cultura montană europeană și universală.

CITEȘTE MAI MULTE PE: Agerpres.ro





Spune-ți părerea în legătură cu acest articol, mai jos sau pe facebook !




Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei