Șeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, este candidatul PSD la Primăria Vatra Dornei. Anunțul privind candidatura la funcția de primar a fost făcut ieri printr-o conferință de presă la care au mai fost prezenți primari PSD ai comunelor învecinate care au dorit să-și arate susținerea, cât și membrii ai organizației locale PSD Vatra Dornei.
Mesajul pe care Ariciuc l-a prezentat dornenilor a fost unul puternic, de impact și vă prezentăm mai jos un fragment din acesta:
”Conduceam cândva o intervenție de salvare a unei persoane pierdută în munți. Și cu greu și cu mult efort am găsit-o pe persoana respectivă și am readus-o în lume. Nu pot să uit, când un coleg mai în vârstă și cu mai multă experiență și-a șters sudoarea de pe frunte, s-a uitat fix în ochii mei și mi-a zis: ”Pe omul acesta l-ai salvat. Pentru Dorna, când faci ceva?”
Au trecut ani și mi-am urmărit în continuare pasiunea de a-i găsi pe cei pierduți și de a da speranță celor deznădăjduiți. Dar întrebarea mi-a răsunat mereu în minte. Și mereu am sperat de atunci în mai bine. Am zis în sinea mea: ”Lasă ca va veni altul mai bun. O să se ridice și Dorna”. Dar nu a venit nimeni și Dorna nu s-a ridicat.
Dorneni, ajunge! Prea ne-am învățat să ținem capul plecat și prea am stat cu sufletele amărâte la poarta celor care se dau puternici și cred că știu ce-i mai bine pentru noi și pentru Dorna noastră. Și sunt convins că și voi v-ați săturat !”
Vă invităm să vizionați întreaga conferință de presă în materialul video de mai jos:
...Publicată de PSD Vatra Dornei pe Joi, 27 februarie 2020
SURSA: Comunicat PSD Vatra Dornei
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu