Mesaj emoționant transmis de Rebeca Ghinghiloschi, una din voluntarele dornene detașate la Spitalul Județean Suceava

”Mulți din linia I fac terapie, asta pentru că ne implicăm emoțional, și nu ai cum să nu o faci”, a precizat pentru Obiectiv De Suceava, Rebeca Ghinghiloschi, venită voluntar la Spitalul Județean de la spitalul din Vatra Dornei. ”Adevăratele efecte ale stresului, se vor vedea mai târziu”, consideră Mircea Dimian, prorector al Universității Suceava și inițiator al unui grup de suport psihologic pentru cadrele medicale

De la izbucnirea focarului de Covid 19 în Suceava, multe cadre medicale de la unitățile spitalicești din județ, și nu numai, au venit la Spitalul Județean și au ajutat. Au salvat vieți alături de medicii suceveni, au stat departe de familiile lor, și chiar dacă cei mai mulți au povestit că la Spitalul din Suceava au văzut cum arată iadul, niciunul nu regretă că a ajuns în iad. Totuși, mulți spun că au nevoie de terapie psihologică pentru a merge mai departe.

”Noi, ăștia în halate albe suntem ca un irigator (aspiră, aspiră), ajuți, tragi, alergi, urli, speri, plângi, îți legi rănile și o iei de la capăt, timp de opt sau 12 ore. Uiți de tine, te implici atât de mult încât orele trec ca niște secunde, mâinile îți amintesc prin ce treci, sângerează, ustură și nu au timp de vindecare. Am revenit la fumat, asta după trei ani de pauză, de ce? Doar să respir aer, să mă calmez, să mă bucur de aerul rece de afară, să văd un copac, să privesc cerul. Mulți din linia I fac terapie, asta pentru că ne implicăm emoțional, și nu ai cum să nu o faci, pacientul are nevoie de tine. După o tură de opt ore, când te pui în pat, retrăiești fiecare moment al zilei, eu aud acel sunet specific aparatului de ventilație, mereu, mereu. Și cred că o să rămână acolo, mulți ani. Îmi fac o țigară și iau o gură de bere, respir, închid ochii și realizez că mă ustură tălpile, la dracu am călcat direct în iad, e atât de întuneric, oh… E greu de zis ce simți, îți auzi doar inima și dorința de a ajuta. Ești ca o fantomă, de aia bună? Habar n-am. Acolo în inima ta, știi că ești pentru a spune “totul va fi bine”, dar simți asta? Nu, nu plângi, nu ai voie! Nu știi când e zi sau noapte, în suflet. Parcă te auzi plângând, acolo unde ventriculul stochează suferință. Doare, doare neputința. Par sadomasochistă spunând că iubesc a dracului de tare ceea ce fac? Da, îmi place, şi știu, și vreau să ajut. “Spală-te pe mâini și poftim în iad!” Asta îmi sună în cap… Iubesc iadul ăsta, te face om, ești plin de greșeli, regrete, ore nedormite”, a povestit Rebeca Ghinghiloschi, pe blogul său intitulat ”O Mamă Imperfectă”. Aceasta a venit în focarul de la Suceava, încă de la începutul lunii aprilie, împreună cu mai multe colege și alături de ele ajută zi de zi și salvează vieți la spitalul sucevean.

Citește articolul complet pe ObiectivDeSuceava.ro