Vizita ”mult” așteptată a premierului Orban a trecut și ne întrebăm cu ce s-a ales Vatra Dornei după vizita de ieri ? Răspunsul e cam destul de ușor de intuit ... concret ne-am ales cu încă o ”palmă” primită la nivel național, ca urmare a declarațiilor deja celebre ale domnului primar și cu veșnica promisiune pe care o auzim de vreo 20 de ani, că VINE GAZUL ! Dă Doamne să vină dar până nu beneficiem concret de gaz metan, fiecare sau cât mai mulți dintre noi, e foarte greu să mai credem astfel de promisiuni, mai ales când vin din gura unor politicieni de genul domnului Flutur și acoliții, despre care știm prea bine câte au spus și câte au făcut pentru Dorna în ultimii 12 ani ... câteva exemple AICI !
Despre vizita la cazinou am tot spus că autoritățile locale / județene nu prea au nici un merit în acest proiect, Arhiepiscopia fiind inițiatoarea și beneficiara reabilitării clădirii ce va fi transformată în muzeu, dar ne-am obișnuit deja cu intenția unora de a se crea aparența că ”primarul face cazinoul”, de aici probabil și alegerea de a bifa și cu premierul o vizită acolo. Dă Doamne și aici să vedem cazinoul reabilitat cât mai repede !
Revenim la declarațiile deja celebre ale domnului primar care au fost preluate de o bună parte a televiziunilor și publicațiilor naționale. Dacă mai e cineva care nu știe, precizăm că domnia sa a încercat o ”glumiță” total nereușită prin care a anunțat că gazează virușii de COVID-19 pentru a scăpa Dorna și România de pandemie. Este un subiect mult prea sensibil încât să-ți permiți să faci prea multe glume pe tema asta, dar iată că domnul primar a făcut-o, spontan sau poate chiar pregătit, și a făcut-o prost de tot. Ba mai mult, a avut aseară o intervenție telefonică, la solicitarea Digi24, cu scopul de a încerca niște eventuale explicații pentru nefericita declarație, dar a continuat în aceeași direcție neinspirată. Vă prezentăm mai jos fragmentul ”buclucaș” din declarația de ieri și intervenția făcută prin telefon la Digi:
📣DE RÂSU'- PLÂNSU' CU UN PRIMAR LIBERAL! ⚠️CE SOLUŢIE-MINUNE A GĂSIT ÎMPOTRIVA CORONAVIRUSULUI! 📍DE FAŢĂ CU PREMIERUL...
Publicată de Income Magazine Romania pe Sâmbătă, 20 iunie 2020
Publicată de Vatra Dornei Live pe Sâmbătă, 20 iunie 2020
După cum v-am spus încă de la început, Vatra Dornei a devenit iarăși celebră la nivel național prin ceva negativ și vă oferim, în acest sens, o selecție cu o parte din articolele care au apărut pe acest subiect ... cel puțin până în acest moment.
Sursă fotografii: Guvernul României
Sperăm totuși să vină și momentul ăla în care ne vom afirma și prin lucruri pozitive !
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu