Intervenție la postul de televiziune Antena 3 - Deputat PSD Mirela Adomnicăi🎥 Vă invit să urmăriți intervenția pe care am avut-o astăzi la postul de televiziune Antena 3! Am ținut să menționez în cadrul emisiunii că există o mare lipsă de încredere în societate datorită modului haotic în care se iau și se comunică deciziile referitoare la gestionarea pandemiei. Autoritatea și încrederea nu se impun, ele se câștigă. Din păcate, de anul trecut de când am intrat în pandemie și până acum, prezumția de încredere în instituțiile statului, atâta cât mai era la vremea respectivă, a fost pierdută încet, încet, tocmai prin decizii luate greșit, neasumate și neexplicate. ✅ Guvernanții noștri pot lua ca exemplu gestul doamnei Merkel, care și-a cerut scuze în fața cetățenilor pentru deciziile greșite, ceea ce sunt convinsă că a determinat mai multă încredere în rândul populației și în viitoarele măsuri care se vor lua.
Publicată de Adomnicăi Mirela Elena pe Joi, 1 aprilie 2021
Deputatul Mirela Adomnicăi la Antena 3: ”Există o mare lipsă de încredere în societate datorită modului haotic în care se iau și se comunică deciziile referitoare la gestionarea pandemiei.”
Deputatul Mirela Adomnicăi: ”Există o mare lipsă de încredere în societate datorită modului haotic în care se iau și se comunică deciziile cu pandemia
Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a avut astăzi o intervenție în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Antena 3 unde a atras atenția asupra faptului că există o mare lipsă de încredere în societate, datorită modului haotic în care se iau și se comunică deciziile referitoare la gestionarea pandemiei.
”Mă întreb, ce pot să creadă românii atâta vreme cât cei care au competențe în a lua decizii, nu reușesc să se pună de acord. Aceste manifestări ale românilor nu au neapărat un caracter de revoltă împotriva unor restricții, sau cum încerca semantic să le numească ministrul sănătății, măsuri de protecție. Fie că sunt măsuri de protecție, fie că sunt restricții, ele nu au fost comunicate la modul explicativ, la modul în care toată lumea să le înțeleagă. Hotărârile Comitetului Național pentru Situații de Urgență nu au fost nici măcar publicate în monitorul oficial” a precizat Mirela Adomnicăi.
O altă problemă sesizată de Adomnicăi se referă la faptul că de anul trecut de când am intrat în pandemie și până acum, prezumția de încredere în instituțiile statului a fost pierdută prin decizii luate greșit, neasumate și neexplicate, iar acest lucru poate duce inclusiv la compromiterea campaniei de vaccinare.
”Evident că există o mare lipsă de încredere în societate și mi-e teamă că această lipsă de încredere va compromite și această campanie de vaccinare care este principala soluție pentru revenirea la normalitate. Autoritatea și încrederea nu se impun, ele se câștigă. Din păcate, de anul trecut de când am intrat în pandemie și până acum, prezumția de încredere în instituțiile statului, atâta cât mai era la vremea respectivă, a fost pierdută încet, încet, tocmai prin decizii luate greșit, neexplicate și neasumate.”, a punctat deputatul PSD.
În finalul intervenției Mirela Adomnicăi le-a sugerat actualilor guvernanți că ar putea urma exemplul cancelarului german Angela Merkel, care și-a cerut scuze în fața cetățenilor pentru deciziile greșite, ceea ce cu siguranță a determinat mai multă încredere în rândul populației și în viitoarele măsuri care se vor lua.
Fragmentul cu intervenția deputatului sucevean la Antena 3, poate fi urmărit mai jos:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu