Deținătorii de fose septice care nu le-au declarat până pe 31 octombrie riscă amenzi între 5 și 10 mii de lei

Conform Hotărârii de Guvern nr. 714, toți proprietarii de fosă septică, persoane fizice și juridice, au obligația de a se înscrie în Registrul Foselor
Conform Hotărârii de Guvern nr. 714, toți proprietarii de fosă septică, persoane fizice și juridice, au obligația de a se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate. Legea a intrat în vigoare în luna mai a acestui an, iar data limită a fost până pe 31 octombrie 2022.

Fosa septica declarare

Astfel, cei care dețin o fosă septică au trebuit să facă acest lucru în termen de maxim 120 de zile de la conectarea locuinței la sistemul de colectare și/sau epurare a apelor uzate. În cazul în care fosa septică exista cu mult înainte ca legea să intre în vigoare, atunci românii au avut la dispoziție 180 de zile pentru a se înscrie în registrul electronic, dată care se calculează de la momentul intrării legii în vigoare. Acest termen a expirat, așadar, la finele lunii trecute, iar cei care nu au declarat la primărie fosa sunt acum pasibili de amendă.

Cea mai mare parte dintre cetățenii din comunele din județul Suceava nu au respectat însă această dată. Situația este la fel în mai toată țara, astfel că unele primării au decis să prelungească acest termen cu câteva zile sau săptămâni, în funcție de cum au apreciat primarii localităților respective.

În cazul în care cetățenii nu declară fosele septice aceștia riscă penalizări. În baza hotărârii de Guvern menționate, fosele septice vor fi verificate de Garda Națională de Mediu, pe baza unei planificări anuale. La controale vor fi prezenți și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale. În cazul în care se vor depista persoane fizice sau juridice care dețin și utilizează fosă septică, însă nu s-au înscris în registrul de evidență, Garda de Mediu va putea aplica amenzi cu valori cuprinse între 5 și 10 mii de lei. Primăriile care nu întocmesc acest registru riscă, de asemenea, amenzi de la 10.000 de lei la 15.000 de lei



Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei