Dornean în stare gravă, ținut șapte ore la UPU Suceava până a fost internat. În spital s-a demarat o anchetă! (VIDEO)

Anchetă la Spitalul Județean din Suceava după ce un pacient aflat în stare gravă a așteptat mai bine de șapte ore la Unitatea de Primiri Urgențe până a fost internat. Un lucru greu de înțeles pentru că spitalul are unul dintre cele mai performanțe circuite de triaj al pacienților, din țară, implementat în urmă cu câțiva ani. Bărbatul de 66 de ani din Vatra Dornei fusese operat acolo în februarie.

La mijlocul lunii trecute, pacientul în vârstă de 66 de ani din Vatra Dornei a fost operat de apendicită la Spitalul județean de Urgență din Suceava. După intervenție a fost trimis acasă, dar câteva zile mai târziu a început să se simtă rău, spun rudele. Medicii de la spitalul din Vatra Dornei au considerat că e mai bine să fie dus la unitatea unde a fost operat. Acolo însă bărbatul a stat multe ore la urgență, până să fie internat.

”Era foarte aglomerat. Am stat de la ora 15 până la ora 23 și 45 de minute. I s-au acordat îngrijiri medicale, însă a fost ținut prea mult timp pe UPU și nu era necesar. E în desfășurare o anchetă”, spune nepoata pacientului.

Purtătorul de cuvânt SJU Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat: ”A stat cam 7 ore în urgență cu toate că avea aviz de pe secție. Acum e o anchetă. Să vedem de ce s-a întâmplat asta, de ce s-au făcut investigații suplimentare. Aceste investigații nu se puteau face și pe secție? Ba da!”

 
 

Spitalul din Vatra Dornei scoate la concurs opt posturi de medic specialist

Spitalul Municipal Vatra Dornei anunță organizarea de concursuri pentru ocuparea a opt posturi vacante de medic specialist. Patru dintre posturile ce se doresc a fi ocupate sunt libere pentru o perioadă limitată de timp, iar alte patru posturi sunt disponibile pentru o perioadă nedeterminată de timp.

Spital Vatra Dornei

Pentru posturile vacante temporar se caută:

  • Medic specialist în specialitatea neurologie, în cadrul Secției de Medicină Internă – Compartiment Neurologie
  • Medic specialist în specialitatea boli infecțioase, în cadrul Secției de Boli Infecțioase
  • Medic specialist în specialitatea medicină de urgență, în cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe
  • Medic specialist în specialitatea radiologie și imagistică medicală, în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală,

Candidații își pot depune dosarul până pe data de 13 martie. Proba scrisă cât și proba practică sunt programate pentru data de 10 aprilie. Detalii AICI

Pentru posturile pe perioadă nedeterminată se caută:

  • Medic specialist în specialitatea de medicină internă, în cadrul Secției de Medicină Internă
  • Medic specialist în specialitatea medicină fizică și de reabilitare, în cadrul Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie
  • Medic specialist în specialitatea epidemiologie, în cadrul Compartimentului Prevenire și Control al Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale
  • Medic specialist în specialitatea boli infecțioase, în cadrul secției de Boli Infecțioase.

Dosarele pentru înscriere la concurs se pot depune până pe data de 20 martie urmând ca proba scrisă și practică să aibă loc pe data de 22 mai. Detalii AICI

Prețul gigacaloriei se majorează la Vatra Dornei până la un maxim de 470 lei. Proiectul inițiat de primarul Boncheș a fost aprobat în ședința de Consiliu Local cu 12 voturi PENTRU (PNL, PMP, USR) și 5 ÎMPOTRIVĂ (PSD)

Prima zi a primăverii a venit cu vești nu tocmai bune pentru dornenii racordați la sistemul de încălzire centralizată. Astfel, în cadrul ședinței de Consiliu Local al Municipiului Vatra Dornei desfășurată marți, 28.02.2023, s-a dezbătut un proiect inițiat de primarul Ilie Boncheș prin care s-a propus creșterea prețului local de furnizare a energiei termice în municipiu începând cu data de 1 martie 2023.

Preț Gigacalorie Vatra Dornei

Conform proiectului de hotărâre, prețurile actuale de 270 lei cu TVA / Gcal (persoane fizice) și 312 lei cu TVA / Gcal (persoane juridice) nu mai pot fi susținute sub nici o formă, motivația principală pentru scumpiri fiind creșterile de preţuri la materia primă, carburanţi, transport, tocare și la alte servicii necesare desfăşurării activităţii serviciului de termoficare.

Noile prețuri aprobate sunt mai mari cu procente ce variază între aprox. 45% - 65%, existând cote diferite de TVA, conform Codului Fiscal, între lunile mai reci și cele mai călduroase.

Vă prezentăm mai jos noile tarife:

- 375 lei/Gcal, preţ fără TVA pentru persoane fizice, indiferent de venitul realizat. Preţul final, cu TVA, în sezonul rece (noiembrie - martie), devine 393,75 lei (cotă redusă TVA 5% ), iar pentru restul perioadei (aprilie - octombrie) devine 446,25 lei (cota standard de 19%);

- 395 lei/Gcal, preţ fără TVA, pentru agenți economici, la care se adaugă cota standard de 19%, preţul final fiind 470 lei. Conform Codului fiscal, pentru persoanele juridice cota redusă de TVA de 5% se aplică doar unor categorii de instituții, care vor avea în sezonul rece (noiembrie- martie) un preţ de 414,75 lei TVA inclus. Mai exact, este vorba de spitale publice și private, unități de învățământ și de cult, precum și unele ONG-uri și furnizori de servicii sociale, publici și privaţi.

Menționăm că preţul local de producere, transport și distribuție a energiei termice pentru municipiul Vatra Dornei avizat de ANRE în luna februarie a anului în curs este de 490,39 lei/Gcal fără TVA. Diferența de la prețurile de mai sus, plătite de consumatori, și până la prețul avizat va fi suportată de administrația locală sub formă de subvenție, la fel cum se întâmplă în toate localitățile unde există sistem de încălzire centralizată.

Proiectul de majorare a tarifelor a fost aprobat cu 12 voturi PENTRU (7 PNL, 3 PMP, 2 USR) și 5 ÎMPOTRIVĂ (PSD).


După cum era de așteptat, majoritatea din Consiliul Local dornean formată din cei 12 consilieri ai PNL, PMP și USR au aprobat propunerea primarului Boncheș, singurii care s-au opus fiind cei 5 consilieri PSD.

Pe lângă votul împotrivă, grupul PSD a avut inclusiv un amendament, susținut de consilierul local Adrian Țarcă, prin care s-a încercat micșorarea tarifelor propuse inițial. Astfel, s-a propus un tarif de 335 lei fără TVA / Gcal pentru persoane fizice (scădere de 40 lei) și un tarif de 375 lei fără TVA / Gcal pentru agenți economici (scădere de 20 lei).

Amendamentul a fost motivat prin faptul că scumpirea tarifelor este mult prea mare, ținându-se cont mai ales de contextul economic dificil în care ne aflăm și apoi de proiectul de reabilitare a infrastructurii de energie termică care s-a desfășurat în municipiu anii trecuți și care teoretic ar trebui să eficientizeze sistemul de încălzire centralizată inclusiv la nivel de preț. Amendamentul de scădere a tarifelor a fost votat favorabil doar de PSD-iști, acesta fiind respins cu 12 voturi împotrivă, majoritatea considerând că prețurile propuse inițial sunt cele corecte.

Vatra Dornei are printre cele mai mari tarife la gigacalorie din țară


Am făcut câteva verificări și am constatat cu surprindere că noile tarife aprobate sunt printre cele mai mari din țară și dacă punem acest lucru în balanță cu nivelul de trai, cu nivelul veniturilor dornenilor, situația poate deveni destul de complicată. Vă prezentăm câteva exemple mai jos:

  • RĂDĂUȚI - Populația plătește 310,29 lei/Gcal, TVA inclus, cu 21% mai puțin decât anul trecut. - VEZI AICI 

  • SUCEAVA - Populația plătește 240 lei/Gcal, TVA inclus - VEZI AICI

  • BUCUREȘTI - 350 lei/Gcal cu TVA inclus - VEZI AICI

  • ORADEA - Populația plătește 373 lei/Gcal cu TVA inclus - VEZI AICI

Am preluat de pe site-ul primăriei din Oradea graficul de mai jos care prezintă o comparație destul de concludentă a situației din mai multe localități:

Comparație prețuri gigacalorie în mai multe orașe din țară

Vă prezentăm mai jos înregistrarea video a ședinței de marți care surprinde discuțiile purtate atât la proiectul cu termia cât și la restul. Sursa video este Orion Media.

 

”Miercurea alarmelor”: Între orele 10:00 - 11:00, va avea loc un exercițiu de testare a sirenelor din întreaga țară

Miercuri, 01 martie a.c., între orele 10:00 – 11:00, va avea loc exercițiul “Miercurea alarmelor” pentru verificarea funcționării sirenelor pe întreg teritoriul național, simulările vizând atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat, dar și a celor cu acționare locală.

Sirenele electronice vor fi verificate și prin transmiterea către populație a unor mesaje vocale privind evenimentul desfășurat și măsurile de protecție care se impun în astfel de situații.

Miercurea alarmelor

Înștiințarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populației și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.

IGSU recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările transmise de către inspectoratul pentru situații de urgență și administrațiile publice locale.

Conform legislației în vigoare privind organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, semnalele de alarmare a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.

📣Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.

📣Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.

📣Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.

📣Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.


VatraDorneiLive.ro © Toate Drepturile Rezervate
We Vatra Dornei