Municipiul Bacău a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute Campionatul Național Universitar de Atletism Indoor. Competiția, organizată de Ministerul Educației prin Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, a reunit studenți de la 16 centre universitare din România.
Printre laureați s-a numărat și sportiva dorneană Claudia Costiuc, legitimată la CSM Dorna Vatra Dornei, unde este antrenată de Cristian Prâsneac. Claudia a reprezentat Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia și a obținut trei medalii la finalul competiției:
- Aur la 400 de metri
- Aur la 4x400 metri ștafetă
- Argint la 800 de metri
Claudia este studentă în anul I la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 Alba Iulia.
SURSA: SVNews.ro
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu